Pictura murală din biserici prezintă timpul istoric al creației lui Dumnezeu începând cu izgonirea din Rai și continuând cu răscumpărarea și restaurarea făpturii omenești. Ea ne furnizează informații cu privire la vremurile și nevoințele oamenilor care, purtând făclia dreptei credințe, s-au ostenit la construirea și împodobirea lăcașurilor de cult.
Un document istoric mai puțin obișnuit a fost descoperit în urma restaurării picturilor murale din pridvorul Bisericii Icoanei din București. Astfel, au apărut informații noi cu privire atât la datarea execuției picturii murale, cât mai ales a formei originale a arhitecturii bisericii.
Biserica construită în urmă cu 300 de ani a suferit numeroase reparații și transformări ce au afectat în repetate rânduri atât arhitectura bisericii, cât și pictura murală.
Pridvorul Bisericii Icoanei este decorat cu un program iconografic foarte rar întâlnit în bisericile din Muntenia, cuprinzând o serie de scene din Apocalipsă.
În secolul al XVIII-lea, pierderile teritoriale ale Țării Românești, instabilitatea politică, creșterea birurilor și sărăcirea populației au creat un climat favorabil prevestirilor apocaliptice. Aceste evenimente ce reactualizau parabola Apocalipsei i-au determinat pe pictorii vremii să completeze programul iconografic cu scene ce amintesc de credința într-o nouă orânduire, cu un cer și un pământ nou unde va domni numai dreptatea lui Dumnezeu.
Acest moment marchează de fapt apariția pentru prima dată în iconografia picturilor murale din Țara Românească o reprezentare a scenelor Apocalipsei.
Până în secolul al XVIII-lea, pictorii împodobeau pereții bisericilor doar cu ultima scenă a Apocalipsei, respectiv cu Ziua Judecății Generale, denumită ca fiind Ziua a 8-a sau Ziua Domnului, ea fiind considerată Ziua îndumnezeirii, spre care toți creștinii tind.
Apariția reprezentărilor acestor scene și în pridvorul Bisericii Icoanei ne certifică faptul că pictura murală a fost realizată în timpul regimului turco-fanariot, spre mijlocul secolului al XVIII-lea, când monumentele ridicate și pictate de pe teritoriul Munteniei aveau un pronunțat caracter bizantin, potrivnic stăpânirii otomane. Existența scenelor din Apocalipsă în pridvorul bisericii devine astfel o mărturie istorică asupra datării acestui remarcabil monument.
De remarcat însă că în acest registru din pridvorul bisericii sunt pictate doar scene din partea profetică a Apocalipsei, eliminându-se primele capitole de natură istorică.
Astfel au fost reprezentate scenele din Apocalipsă, precum Apariția Mielului Răscumpărător, Ruperea celor patru Peceți și cei patru călăreți, Cele șapte trâmbițe, Apariția cavalerilor Eufratului, Îngerul care oferă Sfântului Ioan o carte deschisă și Viziunile intermediare care urmează trâmbiței a șaptea.
Dintre scenele reprezentative ale Apocalipsei ce sunt prezente în pridvorul Bisericii Icoanei se remarcă cea care face referire la vestirea sfârșitului apropiat al lumii, ce conține scena cu Apostolul Ioan care primește un toiag, cu porunca să măsoare templul lui Dumnezeu, altarul și pe cei care se închină în el. „Apoi mi s-a dat o trestie, asemenea unui toiag zicând: Scoală-te și măsoară templul lui Dumnezeu, și jertfelnicul și pe cei ce se închină în el. Iar curtea cea dinafară a templului scoate-o și n-o măsura, pentru că a fost dată păgânilor. ” (Cap. 11, 1). Templul descris în acest capitol reprezintă Biserica Sobornicească sau Ierusalimul cel Nou, „curtea cea dinafară” fiind locul pregătit neamurilor necredincioase și păgâne, precum otomanii, nevrednici a se măsura din cauza necurăției lor.
Istoria Bisericii Icoanei a fost consemnată încă o dată prin reprezentarea acestei scene. În toate cazurile, zugravii de biserici foloseau atunci, ca și în zilele noastre, „Erminia picturii bizantine”, unul din cele mai uzuale fiind cea a lui Dionisie din Furna, în care sunt consemnate toate indicațiile reprezentărilor iconografice. În acest manual se specifică: „Templul și într-însul jertfelnic și Ioan (Teologul) măsurându-l cu trestia†¦”, însă reprezentarea templului din această scenă este o construcție asemănătoare cu cea din tabloul votiv din pronaos în care ctitorul bisericii ține în mână imaginea Bisericii Icoanei așa cum arăta ea la începutul secolului al XVIII-lea.
Este un adevăr istoric că forma actuală a Bisericii Icoanei nu o mai păstrează pe cea inițială, datorită numeroaselor refaceri, în prezent având două turle. Dar, din cele două reprezentări ale bisericii regăsite în programul iconografic, se confirmă faptul că la data împodobirii cu pictură, lăcașul de cult avea trei turle, una mare amplasată pe naos și două mai mici așezate pe un pridvor deschis.
Astfel, mai apar încă două file din istoria Bisericii Icoanei conservate pe pereții interiorului acesteia, datorate viziunii pictorului din sec. al XVIII-lea, respectiv a zugravului Grigorie. Pentru acel zugrav, imaginea templului lui Dumnezeu din ciclul Apocalipsei este aceeași cu cea a Bisericii Icoanei. „Templul” sau „Biserica Icoanei” reprezintă nădejdea credincioșilor din acea vreme că vor fi cruțați de mânia Domnului, iar curtea exterioară, prin analogie, așteaptă pedeapsa divină, urmând a fi nimicită cu neamurile de necredincioși ce nu aparțin bisericii.
(Articol publicat în Ziarul Lumina, Ediția din 21 martie 2013)
