UPDATE: Un preot, printre victimele de la Piatra Neamț. Mesajul IPS Ioachim

UPDATE: Potrivit ultimelor informaţii, Părintele Ioan Antistescu nu se afla internat în aripa unde s-a produs tragedia, ci într-o altă zonă a Spitalului Judeţean din Piatra Neamţ.

Știrea inițială:


Una dintre victimele incendiului de la Spitalul Județean Neamț este Părintele Ioan Antistescu. El era internat în Secția de Terapie Intensivă când s-a produs tragedia şi acum luptă pentru propria viață.

Arhiepiscopul Ioachim al Romanului și Bacăului L-a rugat pe Dumnezeu „să odihnească în Raiul desfătării sufletele celor pe care i-a chemat”.

Celor care au fost victime directe sau colaterale ale acestei tragedii, între care se află şi Părintele Ioan, „Dumnezeu să le toarne ulei și vin pe rănile lor trupești și sufletești”, a spus Înaltpreasfinţia Sa.

Mesajul integral adresat victimelor incendiului de la Spitalul Suport Covid din Piatra Neamț:


Cu profundă durere am aflat de tragicul incendiu petrecut la Secția ATI din cadrul Spitalului Suport Covid din Piatra Neamț în care și-au pierdut viața, potrivit informațiilor oficiale pe care le avem în acest moment, 10 dintre pacienții internați aici.

În aceste momente de grea încercare suntem alături de familiile îndurerate ale căror apropiați și-au pierdut viața în această tragedie, rugând pe Dumnezeu să odihnească în Raiul desfătării sufletele celor pe care i-a chemat, iar celor care au fost victime directe sau colaterale ale acestei tragedii, Dumnezeu să le toarne ulei și vin pe rănile lor trupești și sufletești.

În mod deosebit, îndemn slujitorii sfintelor altare ca mâine, la Proscomidie, să adauge o miridă și să înalțe rugăciuni speciale pentru cei bolnavi de aici și de pretutindeni, dar în mod deosebit să înalțe un gând la Dumnezeu pentru părintele Ioan Antistescu, un om al liturghiei, care în aceste momente se află în spitalul de la Piatra Neamț luptându-se pentru propria viață.

Reamintim preacucernicilor părinți să continuie rugăciunile pentru îndepărtarea molimei și să citească rugăciunea specială la sfârșitul Sfintei Liturghii stabilite de cancelaria Sfântului Sinod.

Rugăm pe Milostivul Dumnezeu să primească în Împărăția Sa și să odihnească sufletele celor pe care i-a chemat la Sine, celor rămași în „valea plângerii acestei vieți” să le dăruiască răbdare în suferință, iar cadrelor medicale care se preocupă de îngrijirea lor și lucrează sub mantia iubirii Sale milostive, să le dăruiască răbdare și pricepere pentru tămăduirea grabnică a celor pe care îi îngrijesc!

† Ioachim,
Arhiepiscopul Romanului și Bacăului

Foto credit: viatacurata.com


Abonează-te la newsletter şi fii la curent cu noutăţile

Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.

Comentarii Facebook


Știri recente