Patrimoniul județului Cluj include peste 80 de biserici din lemn, majoritatea pe Lista Monumentelor Istorice. Este nevoie de resurse pentru a conserva și restaura acest patrimoniu fragil, care ține de identitatea românească, spun experții.
Consuela Bendea, consultant la Centrul Județean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, a declarat joi, la Radio Renașterea:
„Dacă acum o sută de ani numărul lor era dublu la nivelul județului Cluj, se poate ca peste 30-40 de ani unele dintre ele să piară, o dată la aproape 10 ani o biserică de lemn arde într-un incendiu sau este vândută, transferată, deci e un patrimoniu de care trebuie să avem grijă, chiar dacă numeric putem spune că stăm destul de bine.”
Tehnica de construcție
Bisericile clujene din lemn se înscriu în tipologia generală a bisericilor de lemn din Transilvania, cu bârne din stejar sau brad dispuse în cununi orizontale, în sistemul Blockbau, îmbinate la capete în cheotoare dreaptă sau în coadă de rândunică.
Planul include un pronaos cu tavan și naos și altar cu boltă. La multe a fost adăugat ulterior un pridvor. Turnul clopotniță se găsește deasupra pronaosului, iar acoperișul este din șindrilă.
Biserica din Finișel este singura excepție din județ unde turnul clopotniță este plasat alături de corpul bisericii, nu peste pronaos. Dimensiuni mici ale edificiilor și lipsa pridvorul sunt caracteristici ale unui tip mai vechi, astfel de exemple fiind numeroase jurul Dejului.
Valoarea artistică și istorică
Reprezentând un vârf al arhitecturii populare românești și cea mai înaltă expresie a civilizației lemnului, biserica de lemn este o îngemănare a unor tehnici de construcție remarcabile cu măiestria unor pictori muraliști și iconari și cu priceperea unor meșteri dulgheri anonimi, se precizează pe pagina de Facebook a Centrului Județean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Tradiționale Cluj.
Valoarea bisericii de lemn transilvănene este și una identitară: biserica a însoțit viața comunităților de români din Transilvania în toate momentele importante, de la botez până la moarte, fiind o expresie a rezistenței credinței ortodoxe de-a lungul veacurilor de constrângeri.
Cele mai vechi biserici de lemn clujene care s-au păstrat datează din secolul al XVII-lea, câteva exemple fiind cele de la: Ticu Sat (1641), Nicula (1650), Calna (1671), Cremenea (1677) sau Petrindu (1612). Majoritatea sunt ridicate, însă, pe parcursul secolelor XVIII-XIX.
Dacă unele impresionează prin frumusețea proporțiilor și a detaliilor de arhitectură, altele sunt valoroase prin decorul sculptat care le împodobește ancadramentul intrării și arcurile bolții naosului, îmbinând motive-simbol omniprezente în arta decorativă românească: rozetele, funia răsucită, pomul vieții, dinții de lup.
Peste 35 de edificii mai păstrează pictura murală originală din secolul al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, câteva ansambluri de pictură parietală de mare valoare plastică, bine păstrate, fiind cele de la: Tăuți, Agârbiciu, Bica, Cizer, Petrindu sau Sălișca. Dimitrie Ispas, Nechita Zugravul sau Simion Silaghi Sălăgeanu sunt printre pictorii muraliști și iconari cei mai prolifici în zonă.
În ultimii 15-20 de ani, un număr insuficient de monumente clujene au trecut printr-un proces de restaurare integrală sau măcar parțială, în timp ce altele au căzut total în ruină, nemaiputând fi salvate.
Transferarea în curtea unui muzeu sau a unei mănăstiri a fost, în câteva cazuri, singura metodă de salvare a unui edificiu aflat în pericol.
Foto: Facebook / Tradiții Clujene (Biserica de lemn din Aghireș Fabrici)
