Un nou preot pentru comunitatea surdo-muților din Pitești

La mănăstirea de maici Sfântul Ioan Botezătorul Antonești din comuna Corbeni, județul Argeș, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului a hirotonit astăzi un preot pentru comunitatea surdomuților din municipiul Pitești, informează eparhiaargesului.ro

Cu această ocazie, Chiriarhul Eparhiei a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură amintind de misiunea specială a slujitorilor lui Dumnezeu hirotoniți pentru aceste comunități care trebuie să primească și ele mesajul evanghelic.

Graur Florin, noul preot hirotonit astăzi pentru biserica Sfântul Grigore Palama din municipiul Pitești, este absolvent al primei promoții cu pregătire în limbajul mimico gestual din Seminarul Teologic Neagoe Vodă Basarab. Și-a continuat studiile la Facultatea de Teologie din Pitești, fiind absolvent de master tot în cadrul acestei instituții de învățământ.

În cadrul Centrului Național de catehizare, pregătire și misiune ortodoxă a persoanelor cu deficiențe de auz și vorbire au fost organizate până în prezent 20 de comunități care sunt coordonate duhovnicește de preoți pregătiți pentru transmiterea mesajului hristic în limbajul mimico gestual.

Dintre acestea, cinci comunități sunt organizate în cuprinsul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului.

Scopul activităților desfășurate în cadrul acestui centru este acela de a se forma preoți pentru toate comunitățile din țară.

Comentarii Facebook


Știri recente