Un inspector din Arhiepiscopia Iașilor a susținut un curs inovativ de formare de consilieri în domeniul adicțiilor

Săptămâna trecută s-a încheiat, la Centrul de Formare Continuă al Arhiepiscopiei Iașilor, primul curs autorizat de formare de consilieri în domeniul adicțiilor. Acesta a avut o abordare inovativă, cu o consistentă parte practică, dar și duhovnicească, fiind conceput de Părintele Inspector Iulian Negru, care are peste 20 de ani de experiență în domeniu.

Cursul, la care au participat 15 persoane, s-a adresat profesioniștilor care lucrează în psihologie și asistență socială, dar și celor care au în jurul lor persoane și familii afectate de diverse dependențe.

În partea teoretică au fost definite concepte ca dependența, sindromul de dezobișnuire (sevrajul), tipurile de dependențe – inclusiv cele comportamentale, precum dependența digitală, sexuală sau de jocurile de noroc, codependența și s-a discutat despre modalități de gestionare a lor prin prevenție, recuperare și prevenirea recăderii.

Au fost prezentate metode de consiliere, cu accentul pe un model terapeutic din SUA testat în întreaga lume pentru peste 180 de tipuri de tulburări sau adicții.

Partea experiențială a cursului a inclus întâlniri cu foști dependenți și participarea la Zilele Institutului de Psihiatrie „Socola” din Iași, la întâlniri ale grupurilor de suport AA (Alcoolicii anonimi), JA (Jucătorii de noroc anonimi), DSA (Dependenții de sex anonimi), dar și la lecții de prevenție în școli și licee, în parohii și chiar în penitenciar.

„Un factor inedit și determinant al cursului l-au reprezentat mărturiile cutremurătoare ale dependenților în recuperare. În funcție de modulul la care ne aflam, aceștia și-au deschis sufletele pe rând: un dependent de alcool, un dependent de sex și pornografie, un dependent de droguri, un dependent de jocuri de noroc, dar și o persoană ce suferă co-dependență – toți în recuperare (adică în abstinență lucrătoare) de cel puțin doi ani”, a transmis Andrei-Nicolae Mihai, unul dintre participanți, pentru portalul Doxologia.ro.

„Aceste mărturisiri au zguduit din temelii ideile preconcepute pe care cursanții le aveau despre dependență și despre dependenți. Cu toții am realizat că aceasta este o patimă, o boală – care începe ca păcat, dar se termină într-o boală cronică, progresivă și (care poate fi) fatală.”

Din sesiunea de formare nu a lipsit nici procesul transformațional al cursanților, care au fost nevoiți să-și vadă propriile dependențe și să înțeleagă mecanismele lor.

„De asemenea, jocurile de rol au reprezentat pentru noi toți o binecuvântată provocare! Toate acestea ne-au ajutat să înțelegem mai bine conceptele predate în curs – aș putea spune că practic ne-au ajutat să le trăim, încurajându-ne să lucrăm cu omul cu o maximă responsabilitate, empatie și profesionalism”, a mai declarat Andrei-Nicolae Mihai.


Cursul de formare de consilieri în domeniul adicțiilor s-a desfășurat în perioada 15 septembrie – 25 octombrie 2022, la Centrul de Formare Continuă al Arhiepiscopiei Iașilor. Foto: Doxologia.ro

Cursul s-a desfășurat în perioada 15 septembrie – 25 octombrie 2022. Părintele Iulian Negru a fost asistat în predare de alți trei formatori: preoteasa Antoneta Negru, Nicoleta Amariei și Claudia Varga. Certificatul obținut de cursanți după examenul final este recunoscut de Autoritatea Națională de Certificări.

Foto credit: Doxologia.ro

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente