Acum ceva vreme lumea întreagă se mobiliza împotriva vânzării sclavilor în Europa și America. După milenii de confort psihologic, nesimțire valorică și obișnuință motivată mincinos prin tot felul de teorii rasiste, umanitatea a aflat că oamenii cu pielea neagră sunt la fel de oameni ca toți ceilalți.
Până la a ajunge la această concluzie, care aruncă un stigmat de răutate asupra istoriei umanității, oamenii de știință justificau ridicol și înfricoșător separația, exploatarea cumplită, dreptul de viață și de moarte, viclenia demonică erijată în elită etc. Unii spuneau că negrii au fost blestemați de Dumnezeu prin Ham, care nu a acoperit goliciunea tatălui său beat mort. Alții justificau „genetic” culoarea, afirmând năucitor că negrii nu sunt capabili de rațiune. Totul pentru continuarea unei afaceri enorme cu oameni care munceau pe gratis și erau folosiți la treburi cumplite, ca niște animale de povară.
Ei bine, acești oameni aveau chipul lui Dumnezeu, rațiune, simțire, voință, libertate, și mai ales suflet nemuritor care strigă o veșnicie împotriva celor care le-au mutilat existența prin cruzime și limitare a libertății. Era vorba așadar de o afacere de miliarde de dolari, dinari, arginți, spuneți-le cum vreți, însă tot ochii celui rău erau. Oamenii liberi tăceau ca pe vremea lagărului de la Auschwitz, dădeau din umeri neputincioși, se bucurau de bunăstare pe seama nenorociților din noroi, pământ sau gunoi, elaborau teorii savante despre binefacerile bogaților pentru sclavi care, fără stăpâni, ar muri imediat. La un taifas la ceai, cafea, lumea putredă care prospera pe moartea îngrozitoare a sclavilor păstra aparențele de bonomie, preocupare, milostenie și libertate.
Aceeași bonomie, preocupare, milostivire și libertate este afișată astăzi agresiv de promotorii avortului, una dintre cele mai mari maladii și flageluri ale istoriei umanității, care este vinovat de mai multe ucideri decât toate războaiele, bolile, molimele și dezastrele naturale la un loc. Președintele Obama vorbește despre libertatea tinerelor fete de a fi fericite și a ucide cu sânge rece un prunc cu sânge cald, asociația maladiv-fascistă Planet Parenthood, care ascunde sub numele de „părinte” milioane de bebeluși tăiați în bucăți, vorbește despre igiena reproductivă și despre sănătatea sexuală, politicienii vânduți stăpânitorului iadului vorbesc despre o selecție necesară, oamenii cu crime la activ vorbesc despre sărăcie și despre imposibilitatea creșterii copiilor pe criză etc. Peste tot preocupare, deschidere, fericire, bunăstare, valori fundamental umane.
Odată și odată, umanitatea se va trezi și din acest coșmar cumplit de a numi alegere cel mai odios asasinat împotriva pruncilor nevinovați și sfinți ai umanității. Diavolul preaviclean și inteligent și-a dat seama că nu are cum să ucidă veșnic pe sfinți și pe oamenii dreptății. Ucigându-i îi transformă în mucenici și umple raiul cel infinit al iubirii lui Dumnezeu cu ei. Însă dacă îi măcelărește în pântecele mamelor criminale, atunci îi poate condamna la o obscuritate ontologică și poate avea pe veci sufletele ucigașilor. E un proiect cu fonduri infernale nerambursabile, în care cel rău are numai de câștigat. Tragedia lui Faust se multiplică aberant și mirobolant, condamnând la moarte veșnică milioane de oameni pentru câteva clipe de plăcere consumată iresponsabil, ca o proorocie a iadului.
Astăzi sunt puține locuri în lume unde să spui că negrii sunt subumani, poate pe la vreo benzinărie din Arizona sau la reuniunea unor scelerați skin-head. Însă există miliarde de oameni care apără bezmetic dreptul la ucidere prin avort argumentând ridicol, inept și nedrept moartea ca viață. Însă peste câțiva ani, mai puțini decât ne-am obișnuit să credem, după molime, suferințe, războaie catastrofale și o sărăcie uriașă, vom realiza ca specie că cea mai mare valoare a umanității și a lumii este viața umană, firavă, pauperă, suferindă, plină de noroiul păcatului, fragilă de neființă, însă posesoare de suflet nemuritor, care nu trece nicicând și nu încetează să strige către Dumnezeu pentru pedepsirea bestiilor cu chipuri de om.
Avortul e o sclavie a umanității în propriile patimi generatoare de moarte veșnică, așa cum sclavia este un avort pseudosocial, în care stăpânirea pământului și a oamenilor a devenit pricină de condamnare veșnică a celor care au adus suferință pe pământ și au vărsat sânge omenesc. (Articol realizat de Pr. Ioan Valentin Istrati și publicat în „Ziarul Lumina” din data de 14 mai 2013)