Tur audioghidat pentru vizitatorii Cetății de Scaun din Suceava în aplicația Discover Romania

Vizitatorii Cetăţii de Scaun a Sucevei pot beneficia, din această săptămână, de tur audioghidat în limbile română, engleză, germană şi maghiară cu aplicaţia Discover România.

Turul poate fi accesat în urma achiziționării unui cupon în valoare de 7 lei de la casa de bilete a Cetăţii de Scaun a Sucevei. Cei interesați, specifică limba în care doresc ghidajul și primesc cuponul corespunzător limbii alese.

„Muzeul Național al Bucovinei a colaborat cu dezvoltatorul aplicației, punând la dispoziție imaginile și textele explicative în limbile română, engleză, germană și maghiară, pentru fiecare dintre sălile expoziției permanente și istoricul Cetății de Scaun a Sucevei, astfel încât vizitatorul să poată beneficia de o vizită ghidată, exact așa cum își dorește, cu aplicația accesată direct de pe telefonul mobil”, precizează reprezentanții Muzeului Național al Bucovinei care administrează cetatea.

Prin utilizarea acestei aplicații, publicul străin, altul decât cel vorbitor de limba română, va beneficia de o înțelegere mai bună a istoriei, a semnificației și în general a poveștii în ansamblu a obiectivului vizitat, beneficiind de explicații pe înțelesul său.

Discover Romania este o aplicație de tip audioguide creată pentru a oferi turiștilor informații utile despre cele mai importante obiective turistice din România.

Cetatea de Scaun se află în circuitul de pelerinaje interne propus de Basilica Travel.

Sursă Foto: CNIPT Suceava


Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…