Părintele Constantin Necula a scris în Tribuna despre atmosfera din Sibiu cu o zi înainte ca cel mai mare eveniment dedicat tinerilor ortodocși să înceapă.
Părintele profesor, care este Consilier misionar-pastoral şi de imagine al Arhiepiscopiei Sibiului – organizatoarea ITO 2018 – a subliniat că „Sibiul se pregătește, de 365 de zile, după Întâlnirea Tinerilor Ortodocși de la Iași, de propria sărbătoare dedicată tinerilor mărturisitori ai Ortodoxiei”.
Pr. Necula a explicat că Sibiul are un renume, care îl obligă acum la „rigoarea bucuriei”.
Exercițiul de Capitală Europeană, acela al Adunării a 3-a Ecumenice, ori repetabila dulce-povară a Festivalului Internațional de Teatru au făcut din Sibiu un centru de creație permanentă de evenimente culturale ori sociale, a așezat orașul în marja de rigoare a creației lucide a unui habitat de liniște izvodit din hotărârea sa de a găzdui, de a crește un soi de cultură a primirii de aproapele.
Părintele a mărturisit că atmosfera din Sibiu este foarte caldă și primitoare.
Sibiul știe că are oaspeți. Am văzut-o din surâsul de încurajare prin care au înconjurat voluntarii și pe toți cei implicați în Întâlnirea Tinerilor Ortodocși. Am văzut-o în căldura prin care, mereu ca acum, au știut să înconjure și să crească găzduirea marilor evenimente.
Pr. Constantin Necula mai scrie în articolul publicat miercuri, 5 septembrie 2018, despre importanța evenimentului. El a explicat că tinerii ortodocși „fără a pierde nimic din spiritul de veghe al culturii libertății și respectării aproapelui” refuză „ideologizarea Ortodoxiei și încrâncenarea, privind cu emoția nădejdii ziua de mâine”.
Trei mii cinci sute de tineri vor fi sibieni pentru patru zile. Întorși acasă, vor regăsi în zâmbetul părinților lor, ai celor din comunitățile lor parohiale, ceva care să ne semene. Dragostea primitoare.
Și din ea vor crește maturii unei Românii mai pașnice și mai luminoase în a împlini binele. De dragul celui de-al doilea Centenar…
Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși de la Sibiu se desfășoară în perioada 6-9 septembrie 2018, sub tema „Unitate, credință, neam”.
La deschiderea evenimentului va participa Patriarhul României, care a sosit la Sibiu miercuri dimineață.
Fii la curent cu ultimele informații despre ITO 2018!
Foto credit: Tribuna