Trei marșuri pentru viață în Mitropolia Olteniei: Să îi primim pe toți copiii dați de Dumnezeu

În Mitropolia Olteniei au avut loc trei marșuri pentru viață: la Craiova, Polovragi și Târgu Jiu. Participanții s-au rugat și au creat inimi și cruci din lumânări în memoria copiilor care nu au mai apucat să se nască.

Marșul pentru viață 2022 de la Craiova a fost organizat sâmbătă de Sectorul Învățământ, Activități cu tineretul și Catehizare al Arhiepiscopiei Craiovei împreună cu ASCOR – filialele Craiova și Târgu Jiu și cu Asociația Creștin-Ortodoxă pentru copiii născuți și nenăscuți Pro-Vita.

Arhiepiscopia a fost reprezentată la eveniment de Protopopii Grigore Vulcănescu și  Nicolae Ion, clerici, grupuri parohiale de tineret, credincioși.

Marșul pentru viață 2022 la Craiova. Foto: Mitropolia Olteniei

Evenimentul a fost inaugurat cu o rugăciune rostită de Părintele Protopop Grigore Vulcănescu şi a continuat cu mesajul de binecuvântare al Părintelui Mitropolit Irineu, care a fost citit de Arhid. Adrian Lupu, consilier la Sectorul de Învățământ al eparhiei.

Cei aproximativ 130 de participanți au creat la Biserica „Sfânta Treime” o inimă din lumânări în amintirea copiilor care nu au apucat să se nască, apoi au mers cu baloane și pancarte pe următorul traseu: Biserica „Sfânta Treime” – Centrul Comercial Mercur – Catedrala „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” – Paraclisul Mitropolitan „Madona Dudu”.

Marșul pentru viață 2022 la Craiova. Foto: Mitropolia Olteniei

Acțiunea s-a finalizat la Biserica „Madona Dudu” prin participarea la Acatistul Bunei Vestiri și la o agapă.

„Îi suntem recunoscători lui Dumnezeu, Care ne-a dat viață, și părinților care au fost de acord să o primească, și le mulțumim părinților noștri care, deși nu sunt prezenți astăzi aici, totuși prin noi sunt și ei aici”, a spus Părintele Mihai Scorbură după slujbă.

„Și noi, cei de aici, vom încerca, să îi primim pe toți copiii pe care Dumnezeu îi va îngădui să vină la noi și să zicem și noi ca Fecioara Maria: «Iată roaba Domnului, fie mie după Cuvântul Tău».”

„Este o măreție să te lași în voia lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu, Cel Care a dat viața și este Viața tuturor, poate să aibă grijă de noi toți care iubim viața, de mamele care iubesc viața și de tații care sunt responsabili și susțin viața din pântecele soțiilor lor”, a mai spus clericul.

Vineri ASCOR Târgu Jiu și asociațiile Down Art Therapy și ProVita Gorj au organizat o seară de rugăciune pentru copiii născuți și nenăscuți la Parohia „Sfinții Voievozi” din localitate.

Seară de rugăciune la Tg. Jiu înainte de Marșul pentru viață 2022 din localitate. Foto: Mitropolia Olteniei

A fost oficiat Acatistul Sfântului Stelian, Ocrotitorul copiilor, au fost oferite cărți, iar spre finalul slujbei tinerii au realizat o cruce din lumânări în memoria pruncilor născuți și nenăscuți. Parohul Gheorghe Constantin Gomoi a subliniat importanța nașterii de prunci și efectele negative ale avortului.

Marșul pentru viață 2022 de la Tg. Jiu. Foto: Mitropolia Olteniei

Aceleași asociații au organizat a doua zi, împreună cu Asociaţia Vasiliada Târgu Jiu și Euro Education Federation, Marșul pentru viață 2022 de la Târgu Jiu, pe următorul traseu: „Înălțarea Domnului” – Strada Victoriei – Victoriei pietonal – Teatru – Masa Tăcerii – Poarta Sărutului – Calea Eroilor – Victoriei pietonal – Piața Prefecturii – Strada Traian – Strada Mărășești – Calea Eroilor – Coloana Infinitului.

Marșul pentru viață 2022 de la Tg. Jiu. Foto: Mitropolia Olteniei

La eveniment a participat Părintele Profesor Neofit Stănciulescu, Inspector la disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj.

În acest an a avut loc și prima ediție a Marșului pentru viață din localitatea Polovragi, județul Gorj.

Marșul pentru viață 2022 de la Polovragi. Foto: Mitropolia Olteniei

Preotul Dumitru Ștoflea și preoteasa Mirabela-Maria Ștoflea au mers împreună cu câteva zeci de credincioși, dar și cu mulți pelerini, pe traseul Biserica „Sfântul Dumitru”- Mănăstirea Polovragi.

În cuprinsul Mitropoliei Olteniei au fost organizate au fost organizate numeroase activități în Luna pentru viață 2022: Săptămâna „Alege viața” la Liceul Teologic „Sf. Nicodim” din Târgu Jiu, Conferințele pro-viață din Arhiepiscopia Craiovei, acțiuni de sprijin pentru vârstnici și copii și o plantare de copaci în memoria copiilor care nu au mai apucat să se nască.


Marșul pentru viață este o mișcare apolitică și non-confesională deschisă pentru participanți de orice religie sau orientare politică. Organizatorii sunt la nivel local, iar tema este comună, aceeași în România și Republica Moldova. Anul acesta, Marșul pentru viață a fost organizat în peste 150 de localități de pe ambele maluri ale Prutului.

Mișcarea propune măsuri de sprijin concret pentru femeile în criză de sarcină și pentru copiii lor nenăscuți: instituirea, după a 14-a săptămână de sarcină, a unei indemnizații pentru femeia însărcinată, prin extinderea indemnizației de creștere a copilului în ultimele luni de sarcină; acordarea unei indemnizații minime și femeilor care nu au lucrat în ultimele 12 luni înainte de naștere; înființarea de centre de sprijin pentru femeile însărcinate; legiferarea începerii procedurii de adopție din timpul sarcinii și a adopției deschise și valorizarea, în societate, a tuturor celor implicați în adopție.

Foto credit: Mitropolia Olteniei

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente

Muzeu băcăuan dedică o expoziție Mănăstirii Bogdana de pe Valea Trotușului, unde a fost stareț Sf. Teodosie de la Brazi

Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, în parteneriat cu Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, a inaugurat joi expoziția foto-documentară „Istorie, Sfințenie și Moștenire: Mănăstirea Bogdana”. Au fost expuse fotografii, manuscrise, documente, obiecte liturgice și de cult și icoane, precum și…