Tradiții celebrate la Râu Sadului

La Râu Sadului, județul Sibiu, a avut loc evenimentul „Mărginimea Sibiului, leagăn străvechi”, o autentică manifestare a tradițiilor românești specifice zonei. La manifestare a participat președintele Consiliului Județean Sibiu, Ioan Cindrea, inspectorul general de la Inspectoratul Școlar Județean, Ștefan Firu, colonelul Ioan Părean, autorul mai multor cărți despre tradițiile și obiceiurile Mărginimii Sibiului, informează „Ziarul Lumina”.

Evenimentul a început la școala din localitate, unde oaspeții au fost primiți de primarul Vasile Tara, de directoarea Cristina Vulcan alături de cadrele didactice, și de parohul Adrian Drăgușin.

„Împreună cu un grup de copii costumați românește, ne-am deplasat la căminul localității, unde a avut loc prezentarea unui deosebit program artistic, pregătit de cadrele didactice și de elevii școlii noastre. Programul a fost organizat în colaborare cu școlile partenere din alte localități din Mărginimea Sibiului, precum Săliște, Jina, Vaideeni, Poiana, Rășinari și Sadu. Programul a avut menirea de a ne readuce în suflete bucuria de a fi ardeleni din Mărginime”, a spus pr. Adrian Drăgușin.

Comentarii Facebook


Știri recente