Părinte, Biserica Ortodoxă prăznuiește Duminica Sfintei Cruci. Care este rolul Sfintei Cruci în viața noastră? De ce avem nevoie de Sfânta Cruce?
Sfânta Cruce este asociată în general cu creștinismul, însă ea nu trebuie redusă doar la un semn sau simbol, și cu atât mai mult la o podoabă sau ornament. De fapt, Crucea însumează întreaga teologie creștină, astfel încât putem afirma că, începând din paginile Sfintei Scripturi și până la cele mai noi aprofundări teologice, nu există altă teologie decât teologia Crucii („theologia crucis”). În contextul primelor două capitole ale Epistolei I către Corinteni, Sfântul Apostol Pavel asociază „cuvântul crucii” cu „puterea lui Dumnezeu” și cu „înțelepciunea lui Dumnezeu”. Crucea înseamnă jertfă, iar aceasta din urmă nu este altceva decât dragoste: „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să și-l pună pentru prietenii săi” (In. 15, 13). Așadar, crucea ne descoperă cum este Dumnezeu. Ca „structură a supremei iubiri”, după expresia părintelui Stăniloae, modul de existență al Sfintei Treimi este iubirea, care înseamnă ieșire din sine și deschidere către celălalt, deci jertfă. Probabil că așa trebuie să înțelegem textul din Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul despre „Mielul cel înjunghiat de la întemeierea lumii” (13, 8), jertfa fiind felul de a fi, dacă putem spune așa, al lui Dumnezeu. În această perspectivă înțelegem că Sfânta Cruce reprezintă dragostea lui Dumnezeu către om, și prin om către întreaga zidire, după cuvântul Sfântului Ioan Teologul: „Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (In. 3, 16). Iată de ce pentru noi crucea nu este altceva decât viețuirea în iubirea dumnezeiască.
Potrivit Sfântului Maxim Mărturisitorul, „toate se cer după cruce”, adică toate ale noastre trebuie făcute cu dragoste și, deci, cu jertfă. Pe de altă parte, există o legătură intimă între Hristos și Cruce, aceasta din urmă fiind socotită „icoana icoanelor”, locul prezenței lui Hristos în iubirea Sa jertfelnică. De aceea, credincioșii se însemnează cu semnul Sfintei Cruci și venerează crucea, care devine o veritabilă „armă” duhovnicească în lupta cu patimile și cu „urâtorul binelui”. În Postul Mare, Sfânta Cruce ne este în același timp și o „cârmă”, și „poartă” duhovnicească în urcușul nostru către Înviere. Accesul către Înviere ne este oferit doar de „teologia crucii”, singura „cheie” duhovnicească ce deschide perspectiva înveșnicirii noastre prin Înviere, după chipul lui Hristos. (Interviu cu Pr. dr. prep. Marian Vild, preot slujitor la Biserica „Buna Vestire” – Titan și realizat de Cristian Constantin Bostan. Publicat în „Ziarul Lumina” din data de 28 martie 2011)
