ASCOR Brașov a anunțat recent deschiderea înscrierilor pentru Tabăra de Florii. Tineri din toată țara sunt așteptați la Valea Plopului între 26 și 29 aprilie.
Proiectul se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani. Aceștia sunt invitați să petreacă împreună câteva zile în pridvorul satului românesc, în liniștea slujbelor și în bucuria activităților gospodărești ale locului, alături de părintele Nicolae Tănase și de copiii de la Centrul social Pro Vita, se arată în anunț.
În centrul activităților se va afla participarea la hramul bisericii din sat, de sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim.
„Părintele Nicolae Tănase a fost, este și va fi tatăl nostru, al asociației, cel care mereu ne primește cu brațele deschise, învățându-ne pe fiecare cum să fim tineri curajoși spre calea căsătoriei, mai buni față de aproapele și, mai ales, că dragostea noastră din suflet, cu cât este mai împărtășită, cu atât este mai mult înmulțită de Dumnezeu”, a declarat Iustin Lungu-Ailenei, președintele ASCOR Brașov, pentru Doxologia.
„Programul include activități fizice, Sfânta Liturghie oficiată în fiecare zi și iubitele cateheze cu părinții de la Valea Plopului, iar tinerii se adună în acel sătuc regăsind pacea și autenticitatea vieții, care se risipește pe zi ce trece în viața cotidiană din mediul urban. Taberele de la Valea Plopului au devenit pentru noi o tradiție dragă și nădăjduim să dureze multe decenii de acum încolo”, a adăugat tânărul.
Tabăra de Florii de la Valea Plopului este organizată de ASCOR Brașov în parteneriat cu ASCOR Sibiu și ASCOR București.
Cheltuielile cu cazarea și masa vor fi asigurate de organizatori. Înscrierile se fac prin completarea unui formular până în data de 23 aprilie. Pentru orice nelămuriri, participanții pot apela persoana de contact: Maria, 0763.555.095.
Foto credit: Facebook / ASCOR Brașov





