UMF „Victor Babeș” din Timișoara va forma specialiști în cazurile consumului de droguri

Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Victor Babeș” din Timişoara va forma specialiști în gestionarea cazurilor generate de consumul de droguri, printr-un masterat finanțat de fonduri europene.

2.500 de studenți se vor putea dezvolta în acest domeniu. Programul de master presupune studiul toxicologiei substanțelor de abuz și al plantelor recreaționale. Potrivit unui comunicat al UMF, Programul Regional Vest va sprijini prin investiții înființarea specializării.

Necesitatea specializării în contextul creșterii consumului de substanțe toxice

Conform raportului național privind situația drogurilor, Agenția Națională Antidrog a înregistrat, în urmă cu 2 ani, că 23,8 % din cazurile de urgență sunt generate de consumul de droguri.

„Conform Agenţiei Naţionale Antidrog, consumul de medicamente şi droguri reprezintă la nivel global o problemă majoră ce trebuie atent monitorizată. (…) Pe măsură ce consumul şi abuzul de droguri, atât legale, cât şi ilegale, continuă să crească, nevoia de profesionişti care să fie bine informaţi şi calificaţi în acest domeniu devine din ce în ce mai importantă. Aceştia vor fi echipaţi cu competenţele necesare pentru a identifica şi gestiona cazurile de intoxicaţii cu diferite substanţe de abuz recreaţionale”, au declarat inițiatorii proiectului.

Modernizarea facultății și oportunități pentru studenții din medii defavorizate

Laboratoarele și sălile de curs ale facultăților de Medicină și Medicină Dentară se vor moderniza. De asemenea, se va dezvolta multimedia pentru disciplina Anatomie și Embriologie, fundamentală pentru ambele facultăți din cadrul universității.

Laboratoarele vor fi dotate cu materiale tehnologice, didactice, auxiliare, IT şi software, precum şi cu mobilier. La toate acestea se mai adaugă și oportunitatea a 35 de studenţi din medii defavorizate, care vor beneficia de sprijin financiar pentru taxele de şcolarizare, cazare şi alte cheltuieli legate de educaţie.

Foto credit: Freepik


Știri recente