Teologii arădeni la un nou început

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscop al Aradului, cadrele didactice, studenții și ostenitorii Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad au inaugurat începerea noului an academic 2013-2014 cu o festivitate deosebită, legată și de prăznuirea Acoperământului Maicii Domnului, la 1 octombrie.

Dimineață a fost oficiată Sfânta Liturghie în catedrala veche din oraș, cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, la care au participat cadrele didactice, studenții și părinții acestora. Din partea Centrului eparhial, ca delegat al chiriarhului, a fost prezent ierom. dr. Iustin Popovici, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Aradului, informează „Ziarul Lumina”.

Soborul slujitor l-a avut în fruntea sa pe pr. dr. Ioan Tulcan, decanul facultății arădene, alături de care s-au aflat o parte dintre clericii corpului profesoral, răspunsurile liturgice fiind date de corul bărbătesc al instituției, dirijat de conf. dr. Mircea Buta. În cadrul acestei sfinte slujbe au fost intercalate ecteniile speciale și rugăciunea dedicată deschiderii noului an universitar. În cuvântul său, părintele decan Ioan Tulcan a subliniat emoția, nădejdea și dragostea vizavi de cea de-a 23-a deschidere a unui nou an universitar la Facultatea de Teologie din Arad.

„Evanghelia zilei, de la Sfântul Luca, ne-a arătat un îndemn și o chemare specială, anume ascultarea cuvântului Domnului și împlinirea lui de către orice credincios, dar mai întâi a celor care caută o aprofundare a acestuia, prin studiul teologiei. De aceea, acest început de an universitar înseamnă intrarea în orizontul mirific al Cuvântului lui Dumnezeu, care este Calea, Adevărul și Viața”, a arătat părintele decan.

După încheierea slujirii liturgice, a urmat festivitatea de deschidere a noului an universitar, organizată de universitate. La prezidiul manifestării s-au aflat prof. univ. dr. Ramona Lile, rectorul universității, și prof. dr. Lizica Mihuț, președintele Consiliului academic, la care s-au adăugat oficialitățile arădene invitate, respectiv Radu Stoian, subprefect al Aradului, Nicolae Ioțcu-președintele Consiliului Județean Arad, primarul municipiului – Gheorghe Falcă, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Arad – Claudius Mladin, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Aradului, ierom. Iustin Popovici, consulul Italiei, reprezentantul Ligii Studenților, precum și reprezentanții structurilor de conducere ale universității: prof. dr. Cristinel Ioja, președintele Senatului universității, decanii și prodecanii facultăților, precum și directorii de departamente. După intonarea imnului academic și a rugăciunii Tatăl nostru de către corul Facultății de Teologie, rectorul universității, Ramona Lile, a deschis oficial noul an universitar printr-o scurtă alocuțiune, în care i-a invitat pe toți actorii implicați în procesul educativ și administrativ al universității să pună accent, în noul an academic, pe calitate, singura virtute prin care această instituție s-a clădit și poate să dăinuie și pe mai departe. A urmat la cuvânt președintele Consiliului academic, Lizica Mihuț, care a prezentat oaspeții de prezidiu și din sală, invitându-i pe primii dintre aceștia să rostească câte un scurt cuvânt. În alocuțiunea sa, părintele consilier Iustin Popovici a transmis mesajul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului. După încheierea acestor alocuțiuni, prof. Lizica Mihuț a creionat, în fața numeroasei audiențe, care au fost realizările pe plan academic în anul universitar precedent și care sunt proiectele pe viitor, accentuând necesitatea de atragere a noi fonduri spre universitate prin proiecte de cercetare internaționale. La final, corul Facultății de Teologie a intonat cântarea, devenită aproape imn al universității, „Cu noi este Dumnezeu”, precum și imnul academic „Gaudeamus igitur”.

Comentarii Facebook


Știri recente