Singurătatea rămâne principala vulnerabilitate a vârstnicilor, anunță Fundația Regală Margareta a României, într-un raport realizat pe baza celor 123.565 de apeluri primite la Telefonul Vârstnicului în cei 11 ani de existență a acestui proiect.
Apelurile au fost primite de la 23.590 de seniori și familii ale acestora din toată țara. Din aceste convorbiri s-a născut Topul nevoilor și soluțiile oferite vârstnicilor din România, ediția 2026.
O parte din apeluri au venit de la seniori care își doresc să rămână activi în societate și căuta modalități de implicare sau oferte de muncă.
Pe primele locuri în topul nevoilor apelanților se află nevoia de informații de încredere, exprimată de 9.478 de seniori. Urmează îngrijirea în funcție de gradul de dependență (7.855), ajutorul material (4.012), sprijinul emoțional (2.190) și dorința de a rămâne activi (1.855).
„Dincolo de clasament, o cifră spune multe: peste jumătate dintre cei care ne-au sunat trăiesc singuri. Pentru 1.374 dintre ei, telefonul nostru de fiecare săptămână a devenit o întâlnire așteptată”, transmit reprezentanții fundației.
Potrivit datelor INS, la 1 ianuarie 2026 România avea 3.903.242 de persoane cu vârsta de 65 de ani și peste, adică 20,5% din populație, iar peste 1,36 milioane dintre ele declară că locuiesc singure.
Despre Telefonul Vârstnicului
Lansată pe 1 octombrie 2015, linia gratuită 0800 460 001 funcționează de 11 ani ca o hartă a serviciilor sociale existente.
Asistenții sociali ai Fundației Regale Margareta a României îi pot conecta pe seniorii care apelează cu alte instituții și organizații dintr-o bază de date cu 1.500 astfel de furnizori din toată țara: centre de zi, cluburi de seniori, furnizori de îngrijire la domiciliu și paliativă, clinici sociale, case de ajutor reciproc ale pensionarilor, cămine de stat și private, cantine sociale, case de pensii, administrații locale, agenții de recrutare și plasare îngrijitori la domiciliu, notariate și cabinete de avocatură.














