Valoarea textelor patristice este una deosebit de importantă pentru Biserică. În paginile scrise de Sfinții Părinți și tâlcuite cu mare osteneală în limba română, creștinul, laicul, clericul – fie diacon, preot ori episcop – va afla inepuizabile și mereu actuale tezaure de spiritualitate și cultură creștină, pentru lucrarea sa misionar-pastorală și catehetică, deoarece activitatea și scrisul Sfinților Părinți constituie sinteza armonioasă dintre rațiunea și cultura umană, pe de o parte, și har, pe de altă parte.
Despre activitatea Departamentului „Carte patristică” și a Comisiei patristice din cadrul Editurilor Patriarhiei Române, precum și despre însemnătatea și rigorile traducerii unui text patristic, aflăm în acest interviu acordat de ieromonahul Policarp Pîrvuloiu, redactor coordonator al Departamentului „Carte patristică” din cadrul Editurilor Patriarhiei Române.
Părinte, ce reprezintă și care este activitatea Departamentului „Carte patristică” și a Comisiei patristice din cadrul Editurilor Patriarhiei Române?
Comisia patristică a Patriarhiei Române reprezintă un colectiv omogen de teologi, filologi și istorici, fiind întemeiată cu scopul principal de a coordona traducerea și editarea textelor patristice în cadrul Editurii Patriarhiei Române. Structura Comisiei patristice este următoarea: președinte (Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române), doi vicepreședinți (Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, reputat istoric și patrolog; acad. prof. dr. Emilian Popescu, istoric și filolog, o somitate în domeniul istoriei creștinismului), un secretar (subsemnatul, cu studii teologice, istorice, patristice și de filologie clasică), doi redactori (Adrian Băiculescu și Florin Filimon, cu studii teologice și filologice și, totodată, cei care duc „povara” editării și tehnoredactării tuturor textelor publicate); precum și membri aleși dintre specialiștii reputați în filologie clasică, patrologie, istorie etc., profesori universitari și filologi de primă mână.
Comisia patristică colaborează îndeaproape cu Departamentul „Carte patristică” înființat de curând în cadrul Editurilor Patriarhiei Române. Acest departament are ca scop dinamizarea și eficientizarea editării și publicării lucrărilor cu subiect patristic, el funcționând ca o interfață între comisie și editură; secretarul comisiei este și redactorul coordonator al acestui departament, iar membrii lui (subsemnatul, alături de Adrian Băiculescu și Florin Filimon) sunt, totodată, și membri ai Comisiei patristice.
Colecția „Părinți și Scriitori Bisericești” (PSB) a fost inițiată de vrednicul de pomenire patriarh Iustin Moisescu și reprezintă cea mai cuprinzătoare colecție de texte patristice a Bisericii Ortodoxe Române. Reînființarea Comisiei PSB a avut loc în ședința Sfântului Sinod din 23 ianuarie 2008, la inițiativa Preafericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe baza propunerilor venite din partea acad. prof. dr. Emilian Popescu și a regretatului prof. dr. Dan Slușanschi. Obiectivul central al noii comisii este acela de a continua vechea colecție, care să editeze în continuare cele mai importante texte redactate de Sfinții Părinți de-a lungul timpului, respectând standarde științifice cât mai ridicate. Totodată, Comisia patristică și Departamentul „Carte patristică” îngrijesc și volumele tipărite în colecția „Credința ortodoxă” de la Editura Institutului Biblic, în vreme ce colecția „PSB” apare la Editura Basilica. Activitatea noastră stă sub semnul rodnicei colaborări între teologie și cultură, între teologie și filologie, între Biserică și Universitate, între cler și laici (semnificativ, 6 membri sunt laici, dintre care 3 femei).
Enumerați, vă rog, câteva aspecte ale însemnătății operelor patristice pentru Biserică și cultură.
Valoarea misionar-pastorală a scrierilor patristice este evidentă, tematica operelor Sfinților Părinți acoperind toate domeniile teologiei, istorie bisericească, exegeză biblică, dogmatică, liturgică, morală, spiritualitate, și mai ales omiletică și catehetică. Din viața și mărturisirea Părinților, clericul va extrage pilde și îndemnuri mereu valabile pentru statornicie și jertfelnicie în slujirea Bisericii și a păstoriților săi, prin studierea atentă a cuvântărilor de o mare profunzime teologică și valoare retorică ale marilor oratori ai Bisericii, predicatorul creștin își va cizela și dezvolta arta sa de a propovădui în chip rodnic cuvântul mântuitor al Evangheliei. Scrierile de o aleasă spiritualitate ascetică și mistică vor constitui pentru fiecare creștin, fie cleric sau laic, un permanent imbold de a progresa necontenit în urcușul duhovnicesc înspre îndumnezeire, în neîncetată comuniune cu semenii săi și integrându-se tot mai mult în Trupul mistic al Bisericii.
Operele alcătuite de Părinții și scriitorii bisericești au o certă valoare teologic-științifică, nu doar pentru disciplina academică a patrologiei, ci și pentru fiecare ramură a teologiei creștine. Astfel, istoricului bisericesc i se pun la dispoziție ediții științifice cu studii introductive și adnotări ale principalelor tratate de istorie bisericească, liturgistul are prilejul să studieze evoluția cultului creștin după modul cum acesta s-a reflectat în literatura creștină, teologia sistematică (istoria dogmelor, teologia fundamentală, morala, spiritualitatea), practic, nici nu ar fi ajuns la dezvoltarea actuală fără contribuția esențială a numeroaselor și valoroaselor tratate patristice de dogmatică, morală, apologetică, spiritualitate, de combatere a ereziilor etc. Exegeza biblică, pe lângă aportul esențial al hermeneuticii patristice, nu poate face abstracție de relevanța specială a scrierilor creștine pentru istoria textului biblic (știut fiind că citatele scripturistice provenind din diverse ediții și traduceri abundă la Sfinții Părinți). Cât despre omiletică și catehetică, este suficient să amintim că scriitorii creștini clasici au activat într-o epocă în care educația era în principal literară și subordonată unei paradigme educaționale retorice. În consecință, majoritatea autorilor creștini au fost maeștri ai artei oratorice și modele mereu actuale. Se poate discuta, fără îndoială, și de contribuțiile și referințele scrierilor creștine la dezvoltarea artei și muzicii creștine, a filologiei creștine etc.
Monahul sau omul doritor de o viață duhovnicească autentică a găsit dintotdeauna în paginile alcătuite de Părinții Bisericii ajutor, îndrumare, hrană, mângâiere și fortificare pentru „războiul său nevăzut” cu patimile și cu demonii, iar cititorul obișnuit, dar cultivat, chiar dacă nu este interesat de valoarea spirituală a acestor scrieri, va beneficia totuși de valoarea incontestabilă și de importanța operelor de față ca surse de prim ordin (pentru unele perioade chiar singurele) pentru istoria culturii și civilizației Antichității târzii, pentru istoria limbilor și literaturilor greacă și latină, pentru istoria filosofiei etc.
Care sunt exigențele traducerii unui text patristic?
Traducătorul a fost considerat mai mereu un simplu scrib mai mult sau mai puțin însemnat, un copist, un funcționar obscur. În realitate, marii patrologi ai lumii afirmă fără ezitare că tălmăcirea textelor patristice grecești și latinești reprezintă cea mai dificilă trudă existentă în domeniul teologiei. De fapt, cine traduce pe Sfântul Grigorie Teologul sau pe Fericitul Augustin nu face altceva decât să devină, „volens nolens”, un Grigorie sau un Augustin care scrie în românește. Așadar, traducătorul este de fapt un creator, el fiind obligat să scrie în românește așa cum ar scrie însuși Sfântul Ioan Gură de Aur sau Tertulian. Spre a ajunge aici sunt absolut necesari numeroși talanți, primiți prin harul lui Dumnezeu sau dobândiți în urma unor osteneli remarcabile. Un specialist în limbile clasice se formează în 10-15 ani. La care se adaugă și vremea necesară asimilării culturii teologice. Traducătorul nu este nici pe departe un simplu translator al unor idei teologice dintr-o limbă în alta, ci un veritabil teolog și literat care scrie teologie într-o aleasă limbă de o înaltă ținută literară. Sau ar trebui să fie…
Pe scurt, textul ieșit de sub condeiul unui traducător autentic este o traducere propriu-zisă dacă parcurgerea tălmăcirii românești a unui text patristic produce asupra lectorului aceleași efecte resimțite de același lector când citește textul grecesc sau latinesc original. Acesta este idealul. De aici coborâm la diverse niveluri în funcție de calitățile traducătorului. Astfel, când lecturăm un text patristic grecesc sau latin, asupra noastră se răsfrânge – în funcție de cultura, receptivitatea și deschiderea noastră -acțiunea directă a acestor patru aspecte: cognitiv (logosul – dimensiunea semantică, mesajul, informația, partea rațională, dogmatică, morală, istorică etc.), afectiv (pathosul – emoția resimțită la lectura textului, trăirea mistică, stările duhovnicești, care pot fi create de o sinceră deschidere față de text etc.), volitiv (ethos – aspectul pragmatic, influența textului asupra voinței noastre, imboldul către săvârșirea binelui, către o viață creștină autentică etc.) și estetic (arta literară și stilul – valoarea literară, retorica, bucuria, satisfacția receptării acestei dimensiuni inefabile a oricărui text alcătuit după normele estetice; aspectul estetic este strâns legat de celelalte; teoria literară modernă a depășit de mult faza perimată în care se realiza o absurdă separare a conținutului de formă; funcțiile estetice contribuie la eficiența celor teologice, didactice, morale, polemice etc., forma nu este ceva supraadăugat conținutului, ci forma prin care percep conținutul, de fapt conținutul însuși; raportul este similar celui dintre ființă și energie din teologia dogmatică, mutatis mutandis). De aici înțelegem că tălmăcitorul de texte patristice trebuie să aibă geniu și vocație; de aceea rari sunt cei iscusiți, mulți cei veleitari.
Care sunt principalele calități ale unui traducător din scrierile Sfinților Părinți?
Traducătorul trebuie să scrie în românește ca și cum Sfântul Părinte sau scriitorul bisericesc respectiv ar scrie în limba română. Poate suna paradoxal sau retoric, însă aceasta înseamnă o traducere desăvârșită. De aici putem coborî până la limitele acceptabilului. Pornind de aici, calitățile cerute traducătorului decurg în mod firesc, o viață moral-spirituală pe cât posibil ireproșabilă, cunoașterea foarte bună a limbii din care traduce, de preferat calitatea de licențiat în filologie clasică, studii teologice dacă este posibil, dacă nu, o serioasă documentare (privitoare la problematica filosofică și teologică a perioadei, ereziile vremii, polemicile epocii etc.) înainte de a purcede la tălmăcire, un minimum talent literar și foarte buna cunoaștere a limbii române. Aceasta pentru că majoritatea Părinților Bisericii au fost scriitori talentați, iar limbile greacă și latină din care traducem aveau, respectiv, 1.800 (greaca) și 600 (latina) ani de evoluție. Greaca și latina patristice sunt limbi aflate la deplina lor maturitate, de aceea nu oricine poate purcede la tălmăcirea textelor patristice. Totodată, se impun a fi subliniate și alte aspecte, uneori ignorate, însă fundamentale: ascultarea de Biserică, integrarea în viața liturgică și duhovnicească a Bisericii, astfel încât traducătorul trebuie să fie un membru viu al Bisericii, din care face parte și pentru care traduce. Traducătorul nu este izolat, nu traduce pentru el, ci pentru Biserică; tălmăcirea trebuie să contribuie la zidirea Bisericii, nu la impunerea numelui și talentului său, ea trebuie săvârșită spre slava lui Dumnezeu și a trupului Său, Biserica. Dacă nu se află în această stare de smerenie, rugăciune și comuniune cu Biserica, el se află în afara duhului Sfinților Părinți pe care pretinde că îi traduce. În realitate, le denaturează opera și învățătura.
Dacă un tânăr cunoscător de limbă greacă și de limbă latină ar vrea să traducă un text patristic, care ar fi pașii pe care ar trebui să îi urmeze?
Metodologia traducerii și coordonării editării unui text patristic sub îndrumarea Comisiei patristice și a Departamentului „Carte patristică” este complexă și respectă toate standardele științifice și bisericești, pentru că finalitatea muncii noastre nu este una exclusiv științifică. Nu ne propunem doar să oferim texte antice într-o limbă română modernă, să înșirăm deci exponate într-un muzeu literar, fiindcă, să nu uităm, aceste texte sunt vii și vor fi mereu vii, fiind roade ale lucrării Sfântului Duh în Biserică. De aceea valoarea principală a acestor texte este una duhovnicească. Normele și precizările metodologiei noastre nu sunt niște șabloane constrângătoare, ci au menirea de a-i responsabiliza pe tinerii colaboratori și, totodată, de a reaminti traducătorului că lucrează pentru o editură a Bisericii Ortodoxe Române, iar textele trebuie să țină cont de specificul eclesiastic pastoral-misionar cu exigențe teologice, morale, spirituale etc. speciale. Traseul parcurs de un text patristic publicat sub îndrumarea departamentului nostru este, în mare, următorul: potențialul traducător asociat solicită acceptarea sa de către comisie în această calitate, sau este recomandat de o terță persoană comisiei. În urma analizei cererii și CV-ului persoanei și a eventualelor recomandări existente, Comisia patristică decide dacă traducătorul poate fi supus următoarei probe de testare; traducătorului îi revine un text spre traducere, tălmăcire examinată de referenții comisiei; în funcție de rezultatul acestui „test”, persoana respectivă primește statutul de traducător asociat, precum și diverse recomandări concrete. Traducătorului i se încredințează apoi sarcina de traducere. De regulă, traducătorul trebuie să participe la proiectele mari de traducere ale comisiei, orientându-se după prioritățile și planurile editoriale existente. Urmează documentarea, găsirea celei mai noi ediții critice, traducerea efectivă și, după finalizarea a 10-20 de pagini, traducătorul le trimite Departamentului „Carte patristică” pentru verificare (fidelitate față de textul original, stil, limbaj etc.). În acest fel, se evită situațiile regretabile în care o traducere finalizată este respinsă. În funcție de rezultatul acestei evaluări continuă sau nu munca de traducere. Pe parcursul traducerii, traducătorul beneficiază de sprijinul concret al departamentului (cărți, studii, articole, studiu în biblioteca Sfântului Sinod sau a Facultății de Teologie din București, consultanță de specialitate). La finalizarea traducerii, o trimite Departamentului „Carte patristică”. Cel din urmă o încredințează unui referent al comisiei, care alcătuiește referatul de validare a traducerii. Referatul de validare analizează traducerea din perspectivă filologică. Traducătorul citește cu atenție referatul de validare și efectuează corecturile, modificările, completările sugerate de referent. După operarea acestor modificări, traducerea este lecturată și analizată de către Departamentul „Carte patristică”. Redactorii acestuia o confruntă, când este nevoie, cu textul original și fac diverse observații, sugestii, corecturi etc. de natură filologică și teologică (stil, terminologie, probleme de teologie, istorie etc.), revizuiesc și tehnoredactarea propriu-zisă a textelor traduse, atenta inserare în text sau în note a termenilor și a textelor grecești, realizează indicii volumelor, corectura gramaticală a textelor, așezarea în pagină pentru tipar, adnotarea unor referințe și aluzii privind realități istorice, culturale, de civilizație greacă și romană sau chiar teologice din textele traduse etc. După ce traducătorul introduce observațiile și sugestiile, pregătește textul final pe care îl remite departamentului, care, după o ultimă lectură, acordă bunul de tipar (prin redactorul coordonator) și îl trimite editurii spre publicare. Procesul este migălos și complex, însă numai astfel putem citi traduceri patristice autentice. (Interviu realizat de Ștefan Sfarghie și publicat în săptămânalul „Lumina de Duminică” din data de 22 septembrie 2013)
