Taina Sfântului Maslu și binecuvântare pentru școlari în parohia din Feldkirch, Austria

Anul omagial al Tainei Sfântului Maslu și al îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română a fost marcat și în Parohia Ortodoxă Română „Nașterea Domnului” din orașul austriac Feldkirch, prin săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, informează Ziarul Lumina.

Duminică, 9 septembrie 2012, la sfârșitul Sfintei Liturghii, săvârșită în Biserica „Sfântul Pavel” din orașul situat în landul Vorarlberg, pr. paroh Alexandru Nan a rostit un cuvânt de învățătură referitor la necesitatea și la binecuvântările primite prin intermediul acestei Sfinte Taine, după care a citit rugăciunile de binecuvântare pentru copiii din parohie, care au început ieri, 10 septembrie, un an nou școlar. Apoi a fost săvârșită slujba Sfântului Maslu de către pr. paroh Alexandru Nan, alături de pr. Ionel Nemeș, parohul comunității ortodoxe românești din orașul german Konstanz. La slujbă au participat credincioșii parohiei din landul Vorarlberg, dar și unii veniți din landul Tirol, în ciuda distanței destul de mari. De asemenea, la săvârșirea Sfintei Taine au participat și credincioși ai Parohiei „Sfânta Parascheva” din estul Elveției, păstorită tot de către pr. Alexandru Nan.

Parohia „Nașterea Domnului” din Feldkirch a fost înființat în decembrie 2007, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, pentru a răspunde nevoilor pastoral-misionare din vestul Austriei. Slujbe pentru românii ortodocși din landul austriac Vorarlberg au fost săvârșite cu regularitate încă din decembrie 2006.

Comentarii Facebook


Știri recente

Pr. Ionuț Tutea: A fi alături de vârstnici nu este doar o obligație, ci un mod de a ne desăvârși existența în comunitate

Părintele Ionuț Tutea, consilier eparhial la Sectorul Social-Filantropic și Misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a fost sâmbătă invitatul online al Asociației Femeilor Ortodoxe din Mitropolia celor două Americi (AROLA). Coordonatorul activității filantropice din eparhia Bucureștilor a…