Tabere pentru copiii și tinerii din cadrul proiectului „Alege Școala!”

Cei 1325 de copii și tineri, beneficiari ai proiectului „Alege Școala în regiunile de dezvoltare Vest, Sud-Vest Oltenia și Nord-Vest!” vor merge în tabără la Durău. Activitățile specifice taberei sunt în strânsă legătură cu cele desfășurate în cele 53 de centre educațional-inovative „Alege Școala!”, a precizat Alexandru Ojică.

București, 23 iunie 2015 – Fundația World Vision România în parteneriat cu Patriarhia Română, în cadrul proiectului „Alege Școala în regiunile de dezvoltare Vest, Sud-Vest Oltenia și Nord-Vest!”, organizează pentru 1325 de copii și tineri, provenind din medii sociale defavorizate, beneficiari ai proiectului 12 sesiuni de tabără. Acestea au loc la Centrul Cultural-Pastoral „Sf. Daniil Sihastrul” Durău, județul Neamț, în perioada 21 iunie – 11 septembrie.

În cadrul acestor tabere copiii și tinerii vor participa la ateliere de creație, pictură și literar-religios iar cele mai bune lucrări realizate în cadrul acestor activități vor fi premiate în cadrul unui concurs. Pe lângă aceste ateliere, în tabără, în fiecare seară, copiii și tinerii vor viziona câte un film tematic, ce va fi urmat de o dezbatere pe baza acestuia. Programul este special realizat având ca scop întărirea motivației pentru educație prin menținerea în sistemul școlar.

„Ceea ce am reușit noi prin activitățile derulate în proiect a fost sensibilizarea unui segment de populație fragil, adeseori afectat de fenomenul abandonului școlar. Participarea la aceste tabere este pentru mulți copii prima experiență de acest fel. Durău va fi locul care îi va aduce împreună pe copiii și tinerii din toate cele trei zone unde ne desfășurăm activitatea iar ei vor participa la diverse activități specifice taberelor de vacanță dar în strânsă legătură cu cele prevăzute în Toolkit-ul educațional folosit în proiect” a declarat pr. Dr. Constantin Naclad, manager proiect.

Proiectul „Alege Școala în regiunile de dezvoltare Vest, Sud-Vest Oltenia și Nord-Vest!” derulat de Fundația World Vision România în parteneriat cu Patriarhia Română în perioada aprilie 2014 – octombrie 2015 are ca obiectiv menținerea în sistemul de educație a 1325 de persoane expuse riscului de abandon școlar precum și dezvoltarea unor acțiuni remedial-corective prin care 318 persoane să reintre în sistemul educațional.

Comentarii Facebook


Știri recente