Tabere gratuite pentru copiii Centrului de zi „Sfânta Sofia”

35 de copiii, cu vârste între 6 și 14 ani, beneficiari ai Centrului de zi „Sfânta Muceniță Sofia” din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor, au participat gratuit, în perioada 7 iulie – 10 august, la Tabăra de creație „Vara pe uliță”, ediția a XXI-a, organizată de Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București, informează Ziarul Lumina. Muzeul Național al Satului le-a oferit copiilor șansa să petreacă zile de neuitat, descoperind cu ajutorul unor cunoscuți meșteri populari, în cadrul atelierelor de creație, tainele unor străvechi meșteșuguri (olărit, modelaj, sculptură în lemn, icoane pe lemn, icoane pe sticlă, pictură naivă, ouă încondeiate, cusut-țesut, împletituri, podoabe populare, măști populare, păpuși), precum și activități de divertisment și socializare (concursuri cu premii, spectacole de teatru, poezie, muzică, joc etc.). Cele mai reusite creații ale copiilor pot fi admirate într-o expoziție finală cu titlul „Vara pe uliță”, ce urmează a fi vernisată în data de 16 august. „Această acțiune s-a realizat din dorința de a oferi o recompensă copiilor care au obținut rezultate bune la învățătură în anul școlar anterior, reprezentând și o extraordinară alternativă de a petrece vacanța de vară. Astfel, copiii proveniți din familii defavorizate social au avut posibilitatea experimentării tainelor meșteșugurilor tradiționale românești. Acțiunea cultural-educativă face parte din planul filantropic al Centrului de zi pentru copii „Sfânta Muceniță Sofia”, fiind rezultatul unei deosebite colaborări cu Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București, având în vedere că este al doilea an când copiii centrului se bucură de minunatele activități din cadrul taberei de creație, în ambianța gospodăriilor din Muzeul Satului, descoperind copilăria și arta populară românească”, ne-a declarat Laura Irimia, coordonatoarea centrului de zi. În perioada 9-14 august, copii cu probleme logopedice din cadrul centrului participă la prima tabără națională pentru dezvoltarea personalității și creativității copiilor dislexici din România, prin programul social „Mergi mai departe citind”. Tabăra este organizată de Asociația Română pentru Copii Dislexici din Târgul Mureș, cu sprijinul OMV. Organizată în premieră în România, tabăra include o serie de activități și jocuri care au ca obiectiv dezvoltarea și stimularea creativității, a capacității de autoafirmare și autoexprimare a copiilor dislexici, precum și dezvoltarea sentimentului de apartenență la un grup.

Comentarii Facebook


Știri recente