Tabăra „Tradiție și Noutate” de anul acesta are loc în eparhia Dunării de Jos

Arhiepiscopia Dunării de Jos a fost desemnată prin hotărârea Sfântului Sinod, pentru anul 2018, drept organizatoare a taberei de tineret „Tradiție și noutate” din cadrul Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei.

Tabăra se desfășoară în perioada 20-26 august 2018, la Aşezământul Social-Filantropic „Sf. Pantelimon“ – Lacu Sărat, judeţul Brăila.

Cei 29 de tineri delegaţi ai Eparhiilor din Patriarhia Română, vor participa pe parcursul celor şapte zile la un program ce va cuprinde activităţi religioase, culturale şi recreative, prin aplicaţii şi vizite în mai multe locaţii din eparhie.

Programul taberei se va încheia duminică, 26 august, cu slujba de sfinţire a capelei din cadrul Aşezământului eparhial de la Lacu Sărat, oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian.

În anul 2018 evenimentul se află la cea de-a III-a ediţie.

Foto credit: Așezâmântul Sf. Pantelimon – Lacu Sărat


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…