Tabără pentru tineri în Episcopia Giurgiului

Episcopia Giurgiului a organizat, în perioada 18-22 august, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Ambrozie, Tabăra de vară „Pe urmele Brâncovenilor” la Mănăstirea „Buna Vestire” din Protopopiatul Bolintin în cadrul programului „O săptămână la mănăstire”, informează „Ziarul Lumina”.

Prin bunăvoința și ospitalitatea părintelui stareț Mina Străinu, tabăra a reunit opt tineri cu vârste cuprinse între 12 și 20 de ani, din județul Giurgiu, care s-au remarcat prin rezultatele deosebite la învățătură și purtare și prin premiile obținute la olimpiade, etapele județeană și națională, și la diferitele concursuri organizate în cadrul eparhiei, informează episcopiagiurgiului.ro. Timp de cinci zile, tinerii, îndrumați de părintele Aurel Dumitru, au participat la activități recreative, educative și religioase desfășurate în așezămintele monahale din nordul județului Giurgiu: Mănăstirea „Buna Vestire” din Bolintin, Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” din Stoenești și Mănăstirea Strâmbu din Găiseni, precum și la Centrul pastoral-cultural „Gavril Drugănescu”. Astfel, cei prezenți au putut descoperi atmosfera specific ortodoxă în care munca se îmbină cu rugăciunea, după specificul mănăstiresc. Prin participarea la programul liturgic, ei au conștientizat cât de importantă este rugăciunea pentru sufletul fiecărui creștin.

Convorbirile de seară cu preoții invitați, în care s-au abordat diferite teme de actualitate, precum și primirea Sfintelor Taine ale Maslului, Spovedaniei și Euharistiei au întregit spectrul de activități. De asemenea, tinerii au făcut drumeții în împrejurimile încărcate de istorie, au aflat mai multe din rânduiala vieții de mănăstire, primind povețe înțelepte de la maica Filofteia, stareța Mănăstirii „Izvorul Tămăduirii” și de la maica Cecilia, stareța Mănăstirii Găiseni, și au deprins meșteșugul împletirii metaniilor și al confecționării cruciulițelor, preocupări specifice vieții monahale. De asemenea, au aflat lucruri interesante despre albine și despre importanța și binefacerile mierii în consumul alimentar al oamenilor.

Un alt aspect important al acestei tabere de vară l-a constituit organizarea unui pelerinaj, cu sprijinul Protoieriei Bolintin, în cadrul căruia tinerii au vizitat Muzeul Național Cotroceni, Centrul Cultural „Palatele Brâncovenești” de la Mogoșoaia, Biserica „Sfântul Gheorghe” din incinta acestui centru, Palatul de la Potlogi, județul Dâmbovița, Mănăstirea Samurcășești și Centrul pastoral-cultural „Gavril Drugănescu”, monument reprezentativ de arhitectură brâncovenească. N-au lipsit însă nici activitățile specifice unei tabere: jocurile în aer liber și jocurile de interior, activitățile sportive, concursurile, meditații la matematică și limba română – sub îndrumarea profesoarelor Milica Dan și Luminița Antone, activitățile practice și cele de ecologizare, iar la final nelipsitul foc de tabără, activități prin care elevii prezenți au legat prietenii, s-au relaxat și s-au fortificat trupește, experimentând importanța comuniunii și a respectului pentru aproapele și natura care ne înconjoară.

Comentarii Facebook


Știri recente