În perioada 1-6 iulie, se desfășoară în localitatea cărășeană Sasca Montană, cea de-a treia ediție a taberei ortodoxe de creație „Credință și artă pentru toți”, organizată de Sectorul Social-Filantropic, Misionar și Activități cu Tineretul al Episcopiei Caransebeșului în colaborare cu Mănăstirea Nera, după cum ne-a mărturisit Diac. Nicolae Codrea.
„La această tabără de creație vor participa 25 de copii, cu vârste între 10-15 ani, din parohiile partenere în cadrul proiectului „Tineri în Biserică” al Episcopiei Caransebeșului, din localitățile Caransebeș, Rusca Montană, Domașnea și Cornereva. O parte dintre participanți sunt câștigătorii concursurilor religioase organizate în cadrul proiectului mai sus amintit, care participă la tabără drept recompensă pentru efortul lor, iar cealaltă parte sunt copii proveniți din familii aflate în dificultate. Pentru toți copiii tabăra este oferită în mod gratuit, ca o modalitate concretă de a-i aduce și de a-i menține în Biserică. Pe parcursul celor șase zile, copiii vor fi inițiați în tainele sculpturii în lemn, sub îndrumarea sculptorului George Molin, vor învăța să confecționeze icoane din semințe, vor face drumeții în aer liber, vor vizita Mănăstirea Nera și vor lua parte zilnic la un program religios. De asemenea, copiii vor participa la activități interactive cu caracter instructiv-educativ și ludic, precum și la discuții libere cu organizatorii”, a arătat Mihai Ciucur, inspectorul activităților cu tineretul din Episcopia Caransebeșului.
La finalul taberei, lucrările realizate de copii vor fi expuse și vernisate în cadrul unei festivități care se va bucura de prezența Preasfințitului Lucian, Episcopul Caransebeșului, și a altor invitați. Momentul festiv va avea loc la Mănăstirea Nera sâmbătă 6 iulie 2013.
Acțiunea este parte componentă a proiectului „Tineri în Biserică” derulat în perioada ianuarie-septembrie 2013 de Episcopia Caransebeșului, prin Asociația „Ioan Popasu”, în protopopiatele Caransebeș și Băile Herculane, la care au participat până în prezent aproximativ 100 de copii din ciclul gimnazial.