Tabără la Mănăstirea Strâmba, Sălaj

Tinerii din județele Cluj și Bistrița-Năsăud se pot înscrie la Tabăra de vară „Viața în închisorile comuniste din România”, care se va desfășura în perioada 25-29 august la Mănăstirea Strâmba, județul Sălaj, informează „Ziarul Lumina”.

Tabăra este organizată de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului și Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși Cluj și se adresează tinerilor cu vârste între 18 și 35 ani. „Gazda noastră va fi părintele stareț, arhimandritul Grighentie Oțelea. Preotul taberei va fi părintele Liviu Vidican-Manci, directorul Seminarului Teologic din Cluj-Napoca”, după cum a menționat Radu Copil, reprezentant al Asociației Tinerilor Creștini Ortodocși Cluj. În programul taberei sunt incluse discuții tematice, ateliere, jocuri de grup, cântece la chitară, program de rugăciune, discuții pe grupuri de vârstă etc. Mănăstirea Strâmba din județul Sălaj este un vechi centru monahal, ale cărui începuturi nu sunt stabilite cu certitudine. Mănăstirea a fost reactivată din 1993, iar din 1996 primește pelerinii care caută un loc de tihnă duhovnicească și care doresc să se închine la icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, numită și „Dulcea sărutare”, care face parte din seria de icoane pictate în secolul al XVIII-lea de preotul Luca din Iclod, județul Cluj, cel care a pictat și icoana Maicii Domnului de la Nicula.

Comentarii Facebook


Știri recente