Tabăra din Loreto – Italia, la final

Tinerii reșițeni care au participat la a patra ediție a taberei ecumenice de la Loreto s-au întors acasă după ce au petrecut aproape două săptămâni în orașul italian, împreună cu alți tineri de alte naționalități, informează Ziarul Lumina, Ediția de Banat.

Cei 50 de tineri, coordonați de pr. prof. Nicolae Chiosa, pr. Damaschin Tătaru – reprezentant al Protopopiatului ortodox Reșița, și prof. Cristian Bercsenyi, s-au întors acasă cu zâmbetul pe buze, dar și cu tristețea în suflete de a fi părăsit Centrul ‘Giovanni Paulo II’ din Loreto. După zile pline de rugăciune, discuții pe teme religioase, activități în cadrul workshopurilor, dar și distracție și împlinire sufletească, tinerii români, alături de cei italieni, suedezi, englezi și danezi, au petrecut o perioadă de neuitat, în care au realizat legături strânse, chiar dacă sunt de diferite naționalități și confesiuni. Aceste legături au fost împlinite și datorită semnării actului de prietenie între Reșița și orașul italian Loreto.

‘Nu trebuie să fim triști pentru că se termină, ci trebuie să fim fericiți pentru că a fost, îmi spunea un prieten în ultima zi. Însă mi-a fost greu să cred, pentru că i-am văzut tristețea în ochi atunci când îmi vorbea, i-am observat zâmbetul abătut și am realizat că tuturor ne este imposibil să fim fericiți atunci când părăsim locul de care simțim că aparținem, când ne despărțim de persoane pe care știm că nu le vom vedea decât, eventual, peste un an’, a spus eleva Nicole Dolot despre tabăra ecumenică din Loreto.

Comentarii Facebook


Știri recente