Tabără de cultură si tradiție românească la Bulzești-Dolj

Asociația „Fapte Bune pentru Comunitate” din Craiova organizează în perioada 12 – 15 august o „Tabără de cultură și tradiție românească” în localitatea doljeană Bulzești. Timp de 4 zile, 35 de tineri vor lua contact direct cu obiceiurile, cultura și meșteșugurile tradiționale românești, după cum ne-a transmis Diac. Gheorghe Cioiu.

„Am pregătit un program variat și foarte interesant menit să-i ajute pe tineri să intre in contact direct cu obiceiurile și meșteșugurile populare din zonă, să formeze prietenii, să-și pună în valoare potențialul creator. Astfel, vom avea trei ateliere pentru lucru în echipă: sculptură în lemn, împletituri din nuiele și cereamică, precum și două ateliere în comun: dansuri populare și teatru. În ceea ce privește activitatea interactivă și instructiv-recreativă, vom vizita Casa memorială a scriitorului Marin Sorescu, Muzeul satului din județul Vâlcea, mânăstirile Bistrița și Dintr-un Lemn. În ultima zi, pe 15 august, de praznicul Adormirea Maicii Domnului, vom participa la slujba Sfintei Liturghii, iar după aceea vom merge la hora satului și la final, seara, vom organiza un foc de tabără”, ne-a informat coordonatorul proiectului, Daniel Luță-Dumitrascu.

Proiectul „Tabără de cultură și tradiție românească” este derulat de Asociația „Fapte Bune pentru Comunitate” în parteneriat cu Muzeul Olteniei din Craiova, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj, Casa de Cultură „Constantin Brânciveanu” Horezu, Teatrul de Copii și Tineret „Colibri” Craiova și Școala Gimnazială „Marin Sorescu” din Bulzești.

Asociația „Fapte Bune pentru Comunitate” a fost înființată în anul 2013 în cadrul unui proiect derulat de Asociația Vasiliada a Mitropoliei Olteniei. În acest context, un număr de 14 tineri au fost selectați și pregătiți pentru a înființa o asociație a tinerilor care să lucreze voluntar în sprijinul comunităților din care provin prin desfășurarea de activități sociale, culturale și educaționale. Mulți dintre tineri s-au remarcat în cadrul acțiunilor filantropice desfășurate de Asociația Vasiliada și ca membri ai Grupului parohial „Tinerii Maicii Domnului” de la Biserica „Sfântul Gheorghe Vechi” din Craiova.

După cum ne-a mai precizat Daniel Dumitrașcu, tabăra de la Bulzești se află anul acesta la cea de-a doua ediție, Asociația „Fapte Bune pentru Comunitate” reușind, în scurtul timp de la înființare, să mai organizeze alte două proiecte în sprijinul persoanelor defavorizate, o tabără pentru persoane cu dizabilități care a avut loc în vara aceasta la Tismana și participarea la proiectul „Caravana cu povești”, în parteneriat cu Asociația Vasiliada, care a presupus deplasarea în cinci comunități sărace din județul Dolj pentru a prezenta copiilor basme populare și diverse jocuri interactive in scopul dezvoltării personalității acestora.

Comentarii Facebook


Știri recente