Tabără catehetică la Mănăstirea Strâmba

În perioada 1-6 iulie 2013, o parte din elevii Episcopia Sălajului, care au avut rezultate deosebite la Olimpiada de Religie și la Concursul național „Biserica, locaș de închinare” au trăit clipe de neuitat în grădina Maicii Domnului, la Sfânta Mănăstire Strâmba, a precizat Prof. Ionuț Ciocmărean.

Tabăra s-a desfășurat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului și sub purtarea de grijă a Părintelui Stareț Arhimandritul Grighentie Oțelea. Profesorii însoțitori, Cerchezan Luminița, Ghiurcuța Adriana și Ciocmărean Ionuț, împreună cu Părintele Acachie de la mănăstire, au făcut ca această săptămână să devină pentru elevii sălăjeni una de neuitat.

Cu binecuvântarea părintelui stareț elevii din tabără au avut parte de multe activități interesante care au avut ca scop apropierea de Dumnezeu și de aproapele: participare la Sfânta Liturghie, la slujba Vecerniei, la Taina Sfântului Maslu, ore de catehizare, concursuri cu tematica religioasă, jocuri sportive, concurs de bătut toaca. Important pentru ei a fost și excursia pe care au făcut-o în județul Bihor unde au vizitat Mănăstirea „Buna Vestire”, Mănăstirea „Sfintei Cruci” și Grădina Zoologică din Oradea, apoi Stațiunea Felix. Toate aceste activități au fost încununate cu participarea elevilor în zi de vineri, la Sfânta Liturghie și primirea Sfintelor Taine a Spovedaniei și a Împărtășaniei. Majoritatea elevilor s-au implicat și în cântarea unor pricesne la slujbele oficiate la mănăstire precum și în rostirea rugăciunilor mai cunoscute cu voce tare.

Comentarii Facebook


Știri recente