Sute de credincioși au participat la hramul Bisericii „Buna Vestire” din Ieud, județul Maramureș

Sute de credincioși au participat duminică la Sfânta Liturghie oficiată de Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, cu prilejul hramului bisericii „Buna Vestire” din Ieud, județul Maramureș.

Preasfinția Sa a subliniat în predică importanța momentului pentru comunitatea locală: „Am revenit în Parohia Ieud centru ca să cinstim sărbătoarea hramului după Praznicul Bunei Vestiri, al acestei biserici monumentale de zid, care a fost construită în timpul comunismului”.

„Comunitatea din Ieud este una foarte numeroasă, are peste 4.000 de suflete, peste 4.000 de locuitori, covârșitor majoritar ortodocși, iar după 1990 am mai făcut două parohii. Parohia cea mai numeroasă este aceasta din centru și numără peste 2.000 de suflete”, a subliniat Episcopul Iustin.

Preasfinția Sa a amintit de tradiția slujirii arhierești în fiecare an în Ieud, cu ocazia hramului, instituită de Arhiepiscopul Justinian Chira încă din perioada regimului comunist: „Acum venim și slujim în mijlocul credincioșilor de fiecare dată de hram și le facem bucurie, pentru că s-a făcut o tradiție importantă”.

Maramureșenii iubesc Biserica

Episcopul Maramureșului și Sătmarului a apreciat implicarea credincioșilor la viața Bisericii, indiferent de condiții sau împrejurări.

„Credincioșii din Maramureș nu sunt doar creștini de vreme bună, sunt creștini de orice vreme sau de toată vremea. Ei întotdeauna iubesc și cercetează biserica și nu lipsesc în duminici și sărbători și, mai cu seamă, la evenimentele mari”, a evidențiat ierarhul.

La finalul Sfintei Liturghii, Episcopul Iustin a sfințit icoana praznicului Bunei Vestiri, hramul lăcașului de cult din Ieud.

Foto credit: Facebook / Episcopia Maramureșului și Sătmarului


Știri recente