Data proclamării independenței Principatelor Române față de Imperiul Otoman nu este scutită de controverse legate de semnificații sau influențe politice din vremurile trecute. O parte dintre istorici consideră corectă data de 9 mai, în timp ce alți specialiști susțin că 10 mai este data corectă.
În luna noiembrie a anului 2011, Senatul României constata adoptarea tacită a unei propuneri legislative ce prevede declararea zilei de 10 mai – Ziua Independenței, ca zi de sărbătoare națională, propunere respinsă „cu mici obiecții” de Camera Deputaților, aceasta fiind Cameră decizională.
În expunerea de motive a inițiativei legislative se menționează că ziua de 10 mai a fost ziua națională a României din 1866 până în 1947.
„Ziua de 10 mai are o multiplă semnificație. În primul rând, Independența României a fost consfințită și a devenit publică prin proclamația principelui Carol I la 10 mai 1877. În al doilea rând, 10 mai 1866 este ziua urcării în scaunul domnesc a principelui Carol I, respectându-se astfel cererea exprimată în 1857 de divanurile ad-hoc ale Moldovei și Țării Românești. În al treilea rând, la 10 mai 1881 România devine regat, iar Carol I este înscăunat ca rege. În sfârșit, la 10 mai 1877 s-a realizat, practic, unirea Principatelor cu Dobrogea”, se precizează în inițiativa legislativă.
De cealaltă parte, sunt și voci care susțin că 9 mai trebuie să rămână ca dată a proclamării Independenței României, considerând că 10 mai a fost aleasă pentru a coincide cu ziua regelui.
Oricare ar fi formula agreată, cert este faptul că proclamarea Independenței de stat a României și consfințirea acestui moment istoric prin purtarea Războiului din 1877-1878, după aproape cinci secole de luptă împotriva dominației otomane, avea să deschidă drumul către reîntregirea neamului românesc.
„Suntem în stare de rezbel, dezlegați de legăturile cu Înalta Poartă”
Anul 1877 a marcat în mod crucial destinul națiunilor din Europa de Est. Profitând de izbucnirea, în perioada anului 1877, a ostilităților ruso-turce, Parlamentul României, în ziua de 9 mai 1877, a proclamat independența țării față de Imperiul Otoman. Ministrul de externe Mihail Kogălniceanu declara atunci, în plenul Parlamentului, că „suntem în stare de rezbel”, „dezlegați de legăturile cu Înalta Poartă și, prin urmare, suntem independenți, suntem națiune de sine stătătoare”.
O zi mai târziu, conform prerogativelor sale constituționale, principele Carol I a ratificat declarația de independență. România devenea astfel un stat independent, de sine stătător, egal cu celelalte state europene.
Fenomenala mobilizare a poporului român
După ce principele Carol I a semnat actul de independență, Guvernul român a încetat plata tributului către Poarta Otomană, în valoare de 914 mii lei, suma fiind direcționată în bugetul Ministerului Apărării. Pentru echiparea și întreținerea Armatei române s-a mai adunat însă, din donațiile poporului, suma de aproximativ 1,6 milioane de lei, din care, cu 1,2 milioane de lei, s-au plătit armele achiziționate. Documentele vremii mai arată că românii au oferit pentru nevoile armatei și circa 90 de mii de pâini, 32 de mii de obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte, 6.700 de vite, oi și cai și peste 90 de tone de alimente. Pe lângă toate aceste donații, poporul român a prestat peste un milion de zile de muncă pentru transporturi și 53.676 de zile lucrătoare în construcții.
Intrată în război în primăvara anului 1877, Armata română a triumfat pe câmpul de luptă, cucerind pe rând redutele otomane de la Plevna, Grivița, Opanez, Smârdan sau Vidin. Peste 58 de mii de soldați au fost mobilizați pe frontul de luptă, dintre care mai mult de jumătate și-au pierdut viața sau au fost răniți. Independența României a venit după aproape cinci secole de luptă împotriva dominației otomane, după rezistența opusă celorlalte imperii expansioniste din jur, care devastau periodic teritoriul țărilor române, după revoluțiile din 1821 și 1848 și după unirea Moldovei cu Muntenia, în anul 1859.
Independența României avea să reprezinte, totodată, un puternic imbold pentru înfăptuirea Marii Uniri, aproape patru decenii mai târziu. (Articol publicat în „Ziarul Lumina” din data de 10 mai 2013)
