Preoții de caritate din spitalele bucureștene și din județul Ilfov au discutat luni despre „Cauzele și efectele stresului în societatea post-modernă și tămăduirea lui din perspectivă creștină”.
Întâlnirea a avut loc la capela Institutului Clinic Fundeni din București.
Pr. Eugen Bucur, coordonatorul preoților de caritate din București, a evidențiat importanța consilierii și a rugăciunii împreună cu persoanele supuse stresului, de a-L „căuta pe Hristos ca prieten al vieții fiecăruia dintre noi”.
„Fiecare zi este dată de Dumnezeu ca un dar pe care trebuie să-l valorificăm și să ne focusăm pentru iubirea aproapelui nostru aflat în suferință”, a spus Pr. Eugen Bucur potrivit Radio Trinitas.
La workshop-ul preoților de caritate din 12 noiembrie 2018 a fost prezentă doamna doctor Cristina Ceck, medic primar cardiolog, care le-a vorbit preoților despre sănătatea inimii și despre alimentația sănătoasă.
Foto credit: Trinitas TV