Ștefan Darabană, expert în domeniul construcțiilor, a fost înmormântat la Iași

Ștefan Darabană, expert în domeniul construcțiilor, a fost înmormântat miercuri la Iași. Slujba de prohodire a fost oficiată de un sobor de preoți la Parohia „Sfinții 40 de Mucenici” din cartierul ieșean Copou.

Părintele Constantin Sturzu, Consilier al Sectorului comunicare şi relaţii publice al Arhiepiscopiei Iaşilor și purtător de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, a citit mesajul de condoleanțe al Părintelui Patriarh Daniel.

„Prin tot ceea ce a făcut pentru oameni și pentru biserici, domnul inginer Ștefan Darabană și-a pregătit haina de lumină pentru mutarea către lăcașurile veșnice, acolo unde «nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viața cea fără de sfârșit»”, a transmis Preafericirea Sa.

„În aceste momente de tristă, dar vremelnică despărțire, până la Învierea de obște, transmitem întreaga noastră compasiune familiei și tuturor celor îndoliați, rugându-ne Mântuitorului Iisus Hristos Cel înviat din morți să odihnească sufletul credinciosului inginer Ștefan Darabană în lumina, iubirea și pacea Preasfintei Treimi, iar celor îndurerați să le dăruiască mângâiere și întărire sufletească.”

„Vă încredințez de faptul că Părintele Mitropolit Teofan îl va purta, așa cum l-a purtat și până acum, în rugăciunile sale”, a spus apoi Părintele Consilier Constantin Sturzu.

„De altfel, chiar ieri, într-o ședință a Permanenței Consiliului eparhial a fost evocat numele domnului Ștefan Darabană, alături de alte nume ale celor care la acest sector de patrimoniu și construcții bisericești, sub coordonarea domnului consilier Mircea Precupan, au fost oameni care au adus o frumoasă și, în anumite momente, decisivă contribuție la buna desfășurare și la împlinirea unor proiecte foarte importante care vor dăinui și vor face ca urmașii să-și aducă aminte de cei ce au zidit aceste lucruri de folos.”

Înhumarea s-a făcut la Cimitirul „Eternitatea” din Iași.


Ing. Ștefan Darabană s-a născut în anul 1935, în localitatea Grajduri de lângă Iași. A urmat, mai întâi, o școală tehnică de construcții, canalizare și alimentare cu apă, iar după efectuarea stagiului militar a lucrat ca desenator tehnic și apoi tehnician constructor la I.A.S. Copou, Iași.

În anul 2000, în timpul păstoririi ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei a Preafericitului Patriarh Daniel, a fost angajat al sectorului Construcții și Monumente bisericești din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, calitate în care a participat, cu mult profesionalism și seriozitate, la lucrările de construcție desfășurate la biserici, case parohiale, centre sociale sau culturale. 

Foto credit: Mihai Vrăjitoru

Follow us on Twitter: @BasilicaNews

Comentarii Facebook


Știri recente