Sprijin pentru persoanele fără locuință la Centrul Sfântul Vasile din Craiova

Asociația „Vasiliada”, ONG patronat de Arhiepiscopia Craiovei, este pregătită și în acest an să ofere sprijin persoanelor fără adăpost în sezonul rece. Prin serviciile asigurate de Centrul social de urgență pentru persoane fără adăpost „Sfântul Vasile”, cei lipsiți vor avea parte de toate cele necesare, inclusiv asistență medicală și duhovnicească.

Așezământul social al Asociației „Vasiliada” a beneficiat, din anul 2013, de proiectul „Subvenție Legea 34”, care vine în sprijinul beneficiarilor prin asigurarea de servicii de găzduire, îngrijire, servicii sociale, educaționale, asistență medicală, consiliere socio-profesională și psihologică. Astfel, în cadrul Centrului „Sfântul Vasile”, prin proiectul „Subvenție Legea 34”, peste 90 de persoane au beneficiat în perioada ianuarie-octombrie 2013 de servicii sociale de găzduire, servirea mesei, îngrijire, asistență medicală, consiliere socială și profesională. Dintre acestea, 9 persoane au beneficiat de sprijin în vederea obținerii unor documente de identitate și de stare civilă, 30 de persoane au beneficiat de sprijin în vederea completării unor cereri, 30 persoane, de consiliere profesională, alte 25 de persoane, de mediere în vederea obținerii unui loc de muncă, 11 persoane fiind reintegrate pe piața muncii, iar opt persoane vârstnice au fost transferate la Căminul pentru Persoane Vârstnice Craiova. „Grupul nostru țintă îl reprezintă persoanele fără adăpost, care locuiesc în stradă de o perioadă mare de timp, nu au surse de venit constante, își asigură traiul zilnic prin cerșit sau prin căutarea hranei în jurul bisericilor, piețelor, sunt romi sau tineri postinstituționalizați, persoane înșelate sau care, din cauza retrocedărilor, au rămas în stradă. Persoana care nu are locuință și locuiește pe stradă se află într-o situație de criză la nivel personal, psihic, relațional, social, juridic, medical, situație determinată de absența unui adăpost sau de imposibilitatea de a-și oferi unul. Ea prezintă deficiențe în mobilizarea resurselor proprii sau externe”, a precizat diaconul Sorin Pirvanescu, coordonatorul Centrului „Sfântul Vasile”.

Servicii oferite la Centrul „Sfântul Vasile”

Centrul social de urgență pentru persoane fără adăpost „Sfântul Vasile” din Craiova oferă beneficiarilor consiliere în vederea integrării sociale (psihologică, profesională, familială), consiliere spirituală, servicii de informare cu privire la locurile de muncă disponibile. Cei de aici beneficiază totodată de informare asupra posibilității accesării unor cursuri de calificare și recalificare. În cadrul preocupărilor intră și educația pentru sănătate, prezentarea regulilor de igienă personală, informare asupra unor drepturi și obligații, informare cu privire la alte tipuri de prestații și servicii sociale. Tot aici, beneficiarii participă la diverse sesiuni de informare în care au loc discuții pe teme medicale și la o serie de activități privind deprinderea tehnicilor de ocupare (completare CV, scrisoare de intenție, modul de prezentare la un interviu).

„Aici am găsit înțelegere și căldură sufletească”

În cadrul cursurilor de formare profesională organizate de Asociația „Vasiliada” au fost calificați profesional cinci beneficiari ai Centrului social „Sfântul Vasile”. Beneficiarii mărturisesc că „Vasiliada” le-a acordat o nouă șansă, pentru că, pe lângă ajutorul primit, îi învață să se descurce singuri, pentru a putea duce o viață independentă. „La Asociația „Vasiliada” am găsit dragoste, înțelegere, căldură sufletească, importante pentru a găsi resurse să mergem mai departe. Pentru că avem toate condițiile să trăim liniștit și frumos, este un pas să facem și noi un efort și, cu susținerea reprezentanților asociației, să privim cu încredere spre viitor, să găsim un loc de muncă, să ne integrăm socio-profesional”, a spus Verginica. Și Martin are numai cuvinte de apreciere pentru dăruirea cu care reprezentanții Asociației „Vasiliada” se implică în rezolvarea cazurilor sociale. „Contează foarte mult pentru noi să vedem că oamenilor le pasă ne noi, de cum ne ducem traiul, că se interesează dacă suntem sănătoși, dacă avem ce mânca, dacă avem unde lucra. Aici am găsit toate aceste lucruri și mă bucur pentru că ne încurajează să luptăm, să învingem toate aceste greutăți”, a adăugat, la rândul său, Martin, beneficiar al Centrului „Sfântul Vasile”.

Centrul social „Sfântul Vasile” din Craiova este administrat în baza unui parteneriat între Asociația „Vasiliada”, Arhiepiscopia Craiovei și Consiliul Local Municipal Craiova.

Comentarii Facebook


Știri recente