Sprijin financiar rusesc pentru sârbi și greci

Patriarhia Moscovei a anunțat printr-un comunicat de presă că Federația Rusă a alocat două milioane de dolari antreprenorilor, unul sârb și doi italieni, care se ocupă de lucrările de restaurare a unor altare ortodoxe sârbe din Kosovo și Metohia, lucrări al căror termen de finalizare este finele anului 2013, informează orthodoxie.com, care citează mospat.ru, site-ul oficial al Departamentului de relații bisericești externe al Patriarhiei Moscovei. În 29 noiembrie 2010, potrivit Ziarului Lumina, la sediul UNESCO din Paris, s-a încheiat un acord între Federația Rusă și UNESCO, acord care preciza contribuția specială voluntară a statului rus de două milioane de dolari către UNESCO, pentru renovarea fațadelor și restaurarea frescelor vechi ale mănăstirilor Patriarhiei de la Pec, a mănăstirilor Gratchanitsa și Visoki Decani, de asemenea, și interiorul Bisericii ‘Sfânta Fecioară de LjeviÅ¡’ din Prizren. Aceste lăcașuri de cult fac parte din cele peste o sută de biserici, monumente istorice și culturale sârbești din Kosovo, care au fost bombardate de avioanele NATO în timpul conflictelor armate din anii 1998-1999, au fost distruse de către trupele KFOR sau au fost profanate de către extremiștii albanezi în timpul revoltelor antisârbești din luna martie a anului 2004. Regiunea Kosovo reprezintă pentru sârbi ‘leagănul civilizației’ sau ‘Ierusalimul sârbilor’, datorită densității celei mai mari de biserici din lume, aproape 1.400 pe o suprafață de 10.800 kmp.

Biserica Ortodoxă Rusă a strâns din donații peste o jumătate de milion de euro pentru statul grec aflat în dificultate, informează orthodoxie.com, care citează Interfax, donații care au fost transmise Bisericii Ortodoxe Grecești.

Comentarii Facebook


Știri recente

LIVE: Slujba Învierii la Catedrala Patriarhală

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel oficiază slujba Învierii la Catedrala Patriarhală. Mii de credincioși sunt prezenți la eveniment pe esplanada Palatului Patriarhiei. Patriarhul României oferă credincioșilor Lumina Sfântă de pe treptele Reședinței Patriarhale, după care urmează…