Sprijin financiar pentru elevii defavorizaţi din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Arhiepiscopia Romanului și Bacăului investește anul acesta peste 75.000 de lei în susținerea și ajutorarea elevilor defavorizați din cuprinsuleparhiei.

Anunțul a fost făcut de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, vineri, 11 septembrie 2015, la Catedrala Sfântul Dumitru – Narcisa din Municipiul Bacău, la debutul celei de-a treia ediție a proiectului Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, după cum aflăm de pe site-ul oficial al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. În cadrul acestui proiect copiii defavorizați, dar și cei cu posibilități materiale reduse, primesc la începutul anului şcolar burse de studiu, echipament școlar și ajutor sub multe alte forme. Beneficiarii au fost selectați în baza unor anchete sociale derulate de parohii, în colaborare cu instituțiile de învățământ.

Vineri, 11 septembrie 2015, peste 1500 de copiii au primit, la Biserica Sfântul Dumitru – Narcisadin Bacău, pachete cu rechizite și dulciuri, după ce au asistat la slujba de binecuvântare oficiată de ierarhul locului.

Următoarea întâlnire a Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim cu elevii băcăuani va avea loc sâmbătă, 12 septembrie, de la ora 18, la Biserica Sfinţii Împărați Constantin și Elena, unde ierarhul va oficia o slujbă de Te Deum pentru începutul anului școlar și va binecuvânta elevii, părinții și bunicii care vor participa la eveniment.

Comentarii Facebook


Știri recente