Spirometrii gratuite și acțiuni de conștientizare împotriva fumatului vor avea loc în curtea Catedralei din Sibiu

Sibienii vor avea ocazia să își testeze gratuit sănătatea plămânilor în cadrul campaniei antifumat „Sănătate pentru comunitate. Respir, deci exist”, organizată de Spitalul de Pneumoftiziologie, Sibiu.

Consultațiile vor avea loc joi, 29 mai, între orele 11:30 – 13:30, în curtea Catedralei Mitropolitane din Sibiu (str. Mitropoliei nr. 33), unde se vor efectua spirometrii gratuite, iar persoanele depistate cu probleme pulmonare vor fi îndrumate către investigații suplimentare.

Fumatul, un păcat împotriva vieții

Evenimentul este realizat în colaborare cu Mitropolia Ardealului. Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu a subliniat că sănătatea este un dar divin care trebuie respectat, iar fumatul, prin efectele sale distructive, este un păcat împotriva vieții și a celor din jur, care afectează în special copiii.

„Fumatul afectează grav sănătatea și creează dependență, conducând spre o moarte lentă. Este esențial să promovăm o cultură a vieții și a sănătății, iar renunțarea la fumat reprezintă un pas important în această direcție”, a transmis Mitropolitul Ardealului.

Despre spirometrie

Spirometria este o investigație simplă, neinvazivă și extrem de eficientă în depistarea timpurie a bolilor pulmonare, precum astmul, BPOC-ul sau fibroza pulmonară. Medicul pneumolog Iulia Oaida a explicat că această metodă este esențială nu doar pentru diagnosticare, ci și pentru monitorizarea evoluției bolilor sau evaluarea riscurilor înainte de intervenții chirurgicale.

Evenimente viitoare

Campania antifumat, desfășurată între 20 mai și 5 iunie, include și alte activități: consiliere pentru elevi, acțiuni în spații publice și cunoscuta inițiativă „Mere contra țigări”, în cadrul căreia fumătorii sunt încurajați să renunțe la țigări în schimbul unui măr, eveniment desfășurat împreună cu Crucea Roșie Sibiu pe pietonala Nicolae Bălcescu.

Campania se va încheia în 3 iunie prin conferința „Sănătate pentru comunitate. Respir, deci exist”, organizată la Facultatea de Medicină Sibiu, în Aula Magna, de la ora 18:00. Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile.

Foto credit: Mitropolia Ardealului


Știri recente