Spectacolul “De la moarte la Înviere”

În sala „Adrian Păunescu”, din cadrul Liceului bucureştean „Tudor Vladimirescu” va avea loc joi, 19 martie 2015, începând cu ora 18:00, spectacolul De la moarte la Înviere. Evenimentul este organizat de Asociaţia L.T.C.O.R. – filiala Sector VI Capitală cu sprijinul Protoieriei Sector VI Capitală, a Liceului Teoretic „Tudor Vladimirescu” și a Școlii Gimnaziale „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, potrivit protoieriasector6capitala.ro.

În cadrul evenimentului se va pune în scenă piesa „Pilda Fiului Risipitor” de echipa de teatru a Școlii Gimnaziale „Sfinții Împărați Constantin și Elena” câştigătoare a concursului „Sfântul Nicolae în mijlocul copiilor” – faza pe protoierie. Apoi, va avea loc un concert prepascal susţinut de Corul Protoieriei Sector 6 Capitală.

Intrarea se face pe bază de invitaţie. Acestea se pot procura de la sediul L.T.C.O.R Sector 6.

***

“Liga Tinerilor Creștin-Ortodocși Români Sector 6 Capitală” cu sediul în București, Str. Târgul Neamț, nr. 12C, Sector 6, a luat fiinţă în anul 2014. Asociaţia îi are ca patroni spirituali pe Sf. Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. L.T.C.O.R. Sector 6 funcţionează în cadrul Bisericii Ortodoxe Române cu Înalta binecuvântare a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.Scopul asociaţiei este promovarea credinţei creştine şi a spiritualităţii ortodoxe. L.T.C.O.R. Sector 6 urmăreşte, de asemenea, apărarea drepturilor tinerilor şi conştientizarea îndatoririlor acestora pe care le au faţă de Biserică, neam şi familie.

Comentarii Facebook


Știri recente