Spectacol în sprijinul persoanelor cu Down la Deva

La Deva a avut loc un eveniment, organizat de Asociația Umanitară „Ioana” în scopul sprijinirii și integrării persoanelor cu sindromul Down. La acest eveniment, Clujul a fost reprezentat de Asociația Down Centru Educațional Raluca (DOWN CER), cu sprijinul oferit de Protopopiatul Ortodox Român Cluj II.

La spectacolul intitulat „Armonii de toamnă”, desfășurat la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, au fost prezenți pe scenă, alături de tineri cu sindromul Down, elevi de la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” din Deva, precum și interpreți sau formații consacrate. La acest spectacol a fost prezentă și trupa de dansatori ai Asociației Down Cluj „Centrul Educațional Raluca”, alături de solista Raluca Avram, care au venit cu o demonstrație de dans, pe scena centrului din Deva. Această manifestare a urmărit integrarea în colectivitate și societate a persoanelor cu nevoi speciale și sensibilizarea opiniei publice cu privire la această categorie.

Ajutor al Protopopiatului Cluj II

Prezența tinerilor de la Asociația Down Centru Educațional Raluca (DOWN CER) la manifestarea de la Deva a fost posibilă cu sprijinul oferit de Protopopiatul Ortodox Român Cluj II, conform celor precizate de Bianca Dumitrașcu, asistent social în cadrul Protopopiatului Ortodox Român Cluj II.

„Atunci când am auzit de existența acestui centru m-am gândit să încerc să-i ajut, conștientă fiind de faptul că iubirea și devotamentul celor din jurul lor le pot aduce nu numai bucurie în suflete, dar și încredere în propriile forțe. De aceea, întâlnirea cu doamna preoteasă Adriana Avram, vicepreședinta acestei asociații, a fost una cu adevărat providențială”, a spus Bianca Dumitrașcu.

„Astfel, cu acordul protopopului de Cluj II, Gheorghe Braica, m-am oferit nu numai să-i sprijinim financiar din partea Biroului de Asistență Socială al Protopopiatului Ortodox Român Cluj II, dar și să particip ca voluntar la această acțiune, însoțindu-i pe întreg parcursul desfășurării evenimentului”, a spus Bianca Dumitrașcu care s-a arătat impresionată de munca depusă de tinerii cu sindromul Down pentru a interacționa normal cu cei din jur.

Centru pentru persoanele cu Down

Asociația Down Centrul Educațional Raluca (DownCER), inaugurat în toamna anului 2010, este un centru multifuncțional, care îmbină funcțiile unui centru de zi educațional cu un centru de pregătire profesională. Abordarea centrului are în vedere conceptul de învățare pe parcursul vieții, care este aplicat persoanelor adulte cu dificultăți de învățare, pentru a ajuta la o mai bună integrare socială.

Asociația dispune de programe educaționale formale și non-formale, care să acopere mai întâi deprinderile de supraviețuire, cum ar fi cele de autogospodărire, autoîngrijire, comunicare, orientare, comportare socială, folosirea banilor, achiziționarea de produse și utilizarea de servicii pentru adulții cu Sindrom Down), care oferă beneficiarilor un grad sporit de autonomie, conform celor precizate de Adriana Avram, vicepreședinta Asociației Down Centrul Educațional Raluca (DownCER). De asemenea, în cadrul centrului se urmărește și crearea sau recuperarea deprinderilor de citire-scriere care să îi ajute pe tineri să poată urma eventuale cursuri de instruire. De asemenea, în cadrul centrului au loc activități de terapie prin artă (pictură, desen, muzică, atelier teatral), care s-au dovedit benefice în recuperarea și integrarea persoanelor cu dizabilități. De asemenea, conform celor precizate de Adriana Avram, asociația vizează realizarea unui centru de pregătire profesională și acreditarea lui ca atelier de lucru protejat. Acesta are drept scop reabilitarea socială a tinerilor cu dizabilități prin furnizarea pregătirii profesionale și conștientizarea importanței autonomiei sociale; combaterea discriminării prin activități de inter-relaționare, comunicare, socializare.

Comentarii Facebook


Știri recente