Spectacol caritabil în municipiul Pitești

La teatrul Alexandru Davila din municipiul Pitești a avut loc duminică 30 iunie, începând cu orele 19.00 un spectacol de teatru caritabil care a avut ca scop strângerea de fonduri pentru achiziționarea unui angiograf necesar secției de cardiologie a Spitalului Județean Argeș. Campania începută de Curierul Zilei și Curier Tv se desfășoară în parteneriat cu Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului și Consiliul Județean Argeș. Din acest motiv, în cadrul evenimentului petrecut în sala teatrului Alexandru Davila au fost prezenți aseară Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, Preasfințitul Emilian Lovișteanul, episcop vicar în Arhiepiscopia Râmnicului și reprezentanți ai Consiliului Județean Argeș, potrivit episcopiargesului.ro.

Spectatorii prezenți au avut ocazia să urmărească piesa de teatru ” Căsătoria” de Gogol, o comedie care a câștigat anul trecut premiul I la un festival de teatru din Bulgaria.

Fiecare persoană prezentă la acest eveniment a plătit 30 de lei pentru un bilet, urmând ca toate încasările să fie donate pentru aciziționarea angiografului.

În paralel cu această acțiune desfășurată în municipiul Pitești, începând cu Duminica Tuturor Sfinților, în toate bisericiile din cuprinsul Eparhiei Argeșulului și Muscelului a fost deschisă colecta pentru achiziționarea acestui aparat medical. Toate donațiile credincioșilor vor fi centralizate la nivelul protoieriilor, urmând a se depune într-un fond comun la nivelul Eparhiei.

Comentarii Facebook


Știri recente