Spectacol caritabil Din suflet pentru suflețele la Oravița

Sâmbătă, 12 octobrie, începând cu ora 17, va avea loc la Casa de Cultură „Mihai Eminescu” din Oravița spectacolul caritabil „Din suflet pentru suflețele”. Acesta este organizat de „Asociația Sfânta Ecaterina” din Oravița, Episcopia Caransebeșului, administrația locală din localitate, precum și Grădinița PP Nr. 1 din localitate, după cum ne-a precizat Pr. Mihai Ciucur.

Scopul acestui eveniment artistic este strângerea de fonduri pentru renovarea și dotarea cu mobilier și instalație a Grădiniței PP Nr 1 din Oravița, iar acțiunea face parte dintr-un proiect mai amplu derulat de primăria orașului. Aceasta a debutat cu o expoziție cu vânzare de artă gastronomică și va continua în perioada următoare cu alte evenimente de acest gen.

În cadrul spectacolului artistic de sâmbătă vor urca pe scenă copii și tineri de la școlile și grădinițele din Oravița, iar mai apoi, în calitate de invitați, vor prezenta piese de teatru și scenete în grai bănățean membrii Centrului de Tineret Reșița Montană și Trupa de teatru „Credo” a Centrului de voluntariat al Episcopiei Caransebeșului.

Sunt așteptați să participe toți cei care doresc să dea o mână de ajutor pentru cei mici, precum și cei care doresc să se bucure de un eveniment cultural de calitate care va avea în centrul său copilăria cu farmecul ei, tradițiile locale, precum și valorile Bisericii noastre.

Comentarii Facebook


Știri recente

Programul slujirii ierarhilor de Izvorul Tămăduirii

De sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program, transmis de eparhii prin intermediul Radio Trinitas. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Efrem,…