Soprană de renume mondial s-a rugat într-o biserică din Bucureşti

Soprana Elena Moşuc a participat de sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul la Sfânta Liturghie oficiată în Biserica Oborul Vechi din Capitală.

„A fost o minunată hrană sufletească”, a notat renumita soprană într-o postare pe contul oficial de Facebook, împreună cu mai multe imagini de la Liturghie.

La finalul lunii martie 2019, Elena Moșuc a reușit performanţa de a câștiga „Oscar della Lirica”, cea mai prestigioasă distincție internațională a muzicii de operă.

În cadrul slujbei de la Biserica Oborul Vechi, soprana Elena Moşuc a interpretat cântarea „Iubite-voi Doamne”, iar la final a primit o icoană din partea preotului paroh.

Cu o zi înainte, Elena Moşuc a vizitat Paraclisul Catedralei Naţionale unde s-a întâlnit cu părintele Ciprian Grădinaru.

Având o activitate deosebită la Opera din Zürich, renumita soprană este o prezenţă constantă la slujbele oficiate în Biserica românească cu hramul Sfântul Nicolae din oraşul elveţian.

Elena Moşuc

Soprana Elena Moşuc s-a născut în România, la Iași, şi a studiat la Universitatea de Muzică George Enescu din orașul natal.

Elena Moșuc a cântat pe unele dintre cele mai faimoase scene de operă europene (München, Dresda, Hamburg, Berlin, Viena, Luxemburg, Paris, Amsterdam), dar și din Japonia și China.

Totodată, a apărut constant în concerte lirice, sub bagheta unor dirijori precum: Sir Colin Davis, David Zinman, Michael Gielen, Fabio Luisi, Bruno Campanella, Bertrand de Billy, Daniel Oren, Stefan Soltesz, Leopold Hager.

Foto credit: Facebook/Elena Moşuc

Comentarii Facebook


Știri recente