Solidaritate și Speranță, un model de filantropie creștină

Fundația „Solidaritate și Speranță”, aflată sub patronajul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, a reușit să-și dezvolte activitățile social-filantropice, venind în sprijinul multor categorii de persoane aflate în situații de risc: de la vârstnici rămași fără sprijinul familiei sau societății, persoane cu handicap sau boli grave, copii sau adolescenți proveniți din familii nevoiașe, până la persoane dependente de alcool și alte droguri.

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la acea vreme Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, a luat ființă la Iași, la 12 august 2002, Fundația „Solidaritate și Speranță”, organizație nonguvernamentală și nonprofit, aflată sub patronajul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, care își propune să implementeze programe sociale, filantropice, culturale, educaționale și civice, informează Ziarul Lumina.

La câteva luni de la înființarea juridică a Fundației „Solidaritate și Speranță”, în ianuarie 2003, a fost înființată cantina socială „Sfântul Sava”, prin intermediul căreia este oferită o masă zilnică membrilor dezavantajați ai comunității. În același an a fost achiziționată, intrând apoi într-un amplu proces de consolidare și amenajare, Casa Diaconia, clădire monument istoric în care își desfășoară de atunci activitatea fundația.

După organizarea cantinei „Sfântul Sava”, în anul 2004, este dat în folosință Centrul de asistență socială și îngrijire la domiciliu „Sfântul Mina”, un proiect adresat persoanelor afectate de boli cronice invalidante, mai ales persoane în vârstă, rămase fără sprijin social.

Tot în 2004, în cadrul fundației a fost deschis Centrul „Sfântul Nicolae”, destinat persoanelor dependente de alcool și alte droguri, iar un an mai târziu, printr-un parteneriat cu organizația World Vision România, a luat ființă „Centrul pentru persoane cu handicap de auz și vorbire din Iași”. În paralel, pe fondul lipsei de personal calificat pentru a oferi astfel de servicii, a fost deschisă și școala postliceală pentru pedagogi de recuperare „Principesa Olga Sturdza”, cu scopul de a forma specialiști în recuperarea persoanelor cu handicap sau a altor categorii aflate în dificultate.

Programe dedicate copiilor și adolescenților

În 2006, Fundația „Solidaritate și Speranță” a demarat un program de prevenire a abandonului școlar în rândul copiilor proveniți din familii defavorizate și marginalizate social, înființând, în comuna ieșeană Bârnova, Centrul de zi pentru copii „Mia Casa – Inculeț”.

Tot în sprijinul educației copiilor în spiritul valorilor creștine, în luna septembrie 2006 s-a deschis Grădinița cu program prelungit „Buna Vestire”, unitate de învățământ privat autorizată de Ministerul Educației și Cercetării. Paralel, este pus la punct „Centrul Infoadolescent”, cu scopul de a preveni avorturile și bolile cu transmitere sexuală în rândul adolescenților, prin formarea unei perspective responsabile față de relațiile de dragoste. Activitățile de tip pro-vita ale acestui proiect se desfășoară în prezent, în cadrul fundației, prin Centrul „Sfinții Ioachim și Ana”.

Tot în 2006, în contextul acutizării fenomenului abandonului școlar, Fundația „Solidaritate și Speranță” a pus bazele Centrului de zi pentru copii „Sfânta Marina”, în cadrul căruia copii din municipiul Iași, proveniți din familii defavorizate sau marginalizate social, beneficiază de educație, meditații, activități pentru dezvoltarea deprinderilor de bază și consiliere psihologică.

Un sprijin constant pentru beneficiarii săi

La opt ani de la demararea proiectului „Solidaritate și Speranță”, coordonatorii proiectului au constatat că mulți dintre beneficiarii serviciilor oferite, care intraseră în programele fundației la vârste fragede, au ajuns tineri sau adulți care aveau în continuare nevoie de sprijin în construirea unor perspective de viitor. „Pentru ei, precum și pentru alți ieșeni aflați în situații dificile, a fost înființat, în luna octombrie 2010, Centrul de incluziune socială. În cadrul acestui centru oferim sprijin pentru facilitarea accesului pe piața muncii persoanelor provenite din grupuri vulnerabile: persoane cu dizabilități, persoane foste dependente de droguri, tineri peste 18 ani care părăsesc sistemul instituționalizat de protecție a copilului, persoane aflate în detenție, persoane afectate de boli – HIV, SIDA, cancer etc. – care le influențează viața profesională și socială, victime ale traficului de persoane, persoane de etnie romă, persoane provenite din familii monoparentale sau familii cu mulți copii”, explică directorul executiv al Fundației „Solidaritate și Speranță”, pr. Mihai Doroșincă.

Un an mai târziu, în luna martie 2011, în cadrul proiectului „Întreprinderi sociale pentru incluziune socială”, implementat de Federația „Filantropia” a Patriarhiei Române, în parteneriat cu NESsT Europe, s-a deschis la Iași și Centrul de recuperare și îngrijire medicală la domiciliu „Sfânta Ana”, un proiect gândit pentru a oferi persoanelor cu venituri reduse și grave afecțiuni de sănătate din orașul Iași și din împrejurimi posibilitatea de a apela la servicii specializate de recuperare și îngrijire medicală. „Grija Fundației «Solidaritate și Speranță» pentru beneficiarii săi nu se oprește acolo unde se termină un program sau un serviciu social, astfel că, pentru persoanele de vârsta a treia, care trăiesc în singurătate, Arhiepiscopia Iașilor a considerat necesară deschiderea unui centru de zi. În așezământul social «Vovidenia», beneficiarii acestui program vin zilnic, primesc un prânz cald și se bucură de activități de socializare, destindere, relaxare și recuperare medicală”, a precizat directorul executiv al Fundației „Solidaritate și Speranță”.

Activitate extinsă în nouă filiale din Arhiepiscopia Iașilor

Activitatea socială a fundației a fost extinsă și în alte localități din zona Moldovei, prin cele nouă filiale de pe lângă protopopiatele din Arhiepiscopia Iașilor, îmbrățișând aceleași valori moral-creștine și aceeași dorință de a sprijini pe aproapele aflat în necaz. În prezent, Fundația „Solidaritate și Speranță” funcționează cu filiale în localități precum Botoșani, Pașcani, Hârlău, Săveni, Piatra Neamț, Tg. Neamț, Roznov, Darabani sau Săvinești. „Mulțumim Bunului Dumnezeu că a îngăduit ca toate acestea să se întâmple pentru miile de oameni suferinzi din comunitatea ieșeană și nu numai și rugăm să binecuvânteze continuarea și dezvoltarea tuturor activităților social-filantropice pe care Fundația «Solidaritate și Speranță» le întreprinde. Viziunea acestui proiect merge până acolo unde beneficiarii săi ajung să-și poată face singuri viața decentă, să poată asigura toate cele necesare lor și familiilor lor, să fie buni creștini, oameni responsabili, independenți social și cu perspective de viitor”, a subliniat pr. Mihai Doroșincă.

Comentarii Facebook


Știri recente