Slujire arhierească și Maslu la Parohia Micherechi – Ungaria

La Parohia Micherechi (Méhkerék), din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, sub protia Preasfințitului Părinte Siluan,a avut loc, sâmbătă, 11 august 2012, un îndoit eveniment.

După cum informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, în contextul Anului Omagial al Tainei Sfântului Maslu și îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română și așa cum s-a hotărât la ultima conferință preoțească misionară de la Chitighaz (Kétegyháza – 9 mai 2012), în Parohia Micherechi a fost săvârșită mai întâi Sfânta Liturghie Arhierească, iar în după amiaza aceleași zile a fost făcută și Taina Sfântului Maslu, de către ierarh și majoritatea preoților din Parohiile Episcopiei, în prezența credincioșilor ortodocși români care au umplut biserica acestei Parohii.

Evenimentul a fost anunțat anterior, în duminicile precedente și pregătit prin cateheze corespunzătoare, de către Părintele Paroh Ioan Bun, care în ziua premergătoare evenimentului a răspuns solicitărilor venite de la persoanele bolnave din Parohie, pe care le-a spovedit și cuminecat, la casele acestora.

La Sfânta Liturghie din biserica parohială, de asemenea, mai mulți credincioși s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului, iar la Taina Sfântului Maslu, potrivit unei tradiții mai vechi care există în această Parohie de mai mulți ani, cu prilejul Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, numeroși locuitori ai acestui important sat românesc din Ungaria au dorit să se împărtășească din nou de harul tămăduitor al Mântuitorului Iisus Hristos, primit prin Taina Sfântului Maslu.

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, Părintele Marius Maghiaru, Protopopul Budapestei, a rostit un cuvânt de învățătură, în care a vorbit despre binefacerile Tainei Sfântului Maslu, care dăruiește credincioșilor nu doar untdelemnul sfințit, spre tămăduirea sufletului și a trupului, ci îi și hrănește prin cuvântul lui Dumnezeu cuprins în cele șapte lecturi biblice ale Apostolului și Evangheliei. Referire specială a făcut, mai apoi, la pilda Samarineanului milostiv, care evocă purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru cel aflat în suferință, în general, dar și pentru comunitatea românească din Ungaria, cu diferitele categorii sociale care o compun. Potrivit rânduielii, toți credincioși au fost unși de către ierarh și preoți, de 7 ori, cu untdelemn sfințit la această Sfântă Taină.

În încheiere, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan și-a exprimat bucuria pentru evenimentul liturgic și misionar de la Micherechi, care de această dată a primit o semnificație extinsă la nivelul întregii Eparhii, prin participarea preoților de la cele mai multe dintre Parohiile Episcopiei și prin rugăciunile care au fost înălțate pentru toți cei suferinzi din cadrul acestei Eparhii.

Comentarii Facebook


Știri recente