Slujire arhierească și conferință preoțească la Bătania – Ungaria

Sâmbătă, 13 octombrie 2012, sub președinția Preasfințitului Părinte Siluan, la Parohia Bătania (Battonya) s-a desfășurat cea de a doua conferință preoțească misionar-pastorală din acest an, organizată de către Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

Conferința a fost precedată de săvârșirea Sfintei Liturghii Arhierești, în biserica parohială, la care sub protia Chiriarhului au coliturghisit preoții din această Episcopie, fiind de față și mai mulți credincioși, de diferite vârste.

În cuvântul de învățătură, pornind de la Evanghelia zilei care relatează despre minunile săvârșite de Mântuitorul Iisus Hristos în zi de sabat, Preasfințitul Părinte Siluan le-a vorbit credincioșilor despre acest prilej de bucurie și adevărat eveniment misionar pe care îl constituie reunirea în Parohia Bătania, tot într-o zi de sâmbătă, a preoților care poartă de grijă românilor ortodocși din celelalte Parohii, ca să aducă mulțumire lui Dumnezeu, pentru binefacerile pe care le-a revărsat asupra comunității din care cu toții fac parte și pentru a-și întări pe piatra mărturisirii creștin-ortodoxe identitatea națională și spirituală, devenind astfel biserici vii ale Dumnezeului Celui Preaînalt.

În cadrul conferinței, care s-a desfășurat la Centrul Pastoral-Misionar al Parohiei, au fost prezentate referatele pregătite cu multă grijă de către Părintele Ioan Bun, Parohul Micherechiului („Implicarea Bisericii în societate”) și Părintele Alexandru Șereș, de la Parohia Aletea („Studiul biblic și rugăciunea în viața preotului, a credincioșilor și a societății”), urmate de discuții și propuneri concrete, făcute de către ceilalți preoți, în privința abordării acestor teme deosebit de importante în viața Bisericii de azi.

Evenimentul s-a încheiat printr-o agapă comună, oferită prin sprijinul Autoguvernării Românești Locale, condusă de Domnul Președinte Traian Cresta.

Comentarii Facebook


Știri recente