Preasfințitul Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei, s-a aflat la sfârșitul săptămânii trecute la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula, unde a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, după cum informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Transilvania.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit despre criza duhovnicească în care se află țara noastră și lumea întreagă, criză în care își are fundamentul și criza materială. Ierarhul a atras atenția asupra ispitei de a înțelege greșit libertatea, fapt ce atrage cu sine pierderea ei și intrarea de bună-voie în închisoarea păcatului. Preasfințitul Timotei a amintit de importanța pastorației dincolo de granițele țării, mai ales în țările cu un număr mare de români, cum este Spania, unde s-au stabilit, potrivit datelor oficiale, aproximativ 950.000 de români. Alți 37.000 sunt plecați în Portugalia.
În cadrul slujbei, Preasfinția Sa l-a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Claudiu Nicoară, pe seama Paraclisului episcopal al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, părintele diacon urmând să îl însoțească pe teren pe Părintele Episcop Timotei și să îndeplinească în paralel funcția administrativă de secretar în cadrul acestei eparhii.