Biserica Ortodoxă se va afla mâine, 7 aprilie 2013, în cea de a treia Duminică a Postului Mare, închinată Sfintei Cruci. În această Duminică a Triodului, potrivit radioreintregirea.ro, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei va fi prezent în mijlocul credincioșilor din Iernut, la biserica cu hramul Sfântul Nicolae, unde va binecuvânta noul lăcașul de închinare, va sluji Sfânta Liturghie Arhierească și va rosti cuvântul de învățătură.
Cinstirea Sfintei Cruci în această duminică din Postul Mare a fost instituită la Constantinopol în secolul al VIII-lea, având dată variabilă. Sfinții părinți ai Bisericii ne învață, că, după cum în mijlocul Raiului era sădit Pomul Vieții, tot așa în mijlocul Postului Mare al Sfintelor Paști este prăznuită sărbătoarea Sfintei Cruci ca simbol al Răstignirii și Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos și stindard al credinței noastre.