Slujire arhierească la Catedrala episcopală din Turnu Severin

Câteva sute de drept-slăvitori creştini au trecut pragul Catedralei episcopale din Drobeta Turnu Severin în Duminica a XX-a după Pogorârea Duhului Sfânt. În mijlocul credincioșilor s-a aflat Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei care a săvârșit Sfânta Liturghie începând cu ora 09:30. Alături de Preasfinția Sa au slujit preoții și diaconii sfântului lăcaș de închinare, după cum ne-a transmis Cătălin Cernătescu, Redactor Știri al Episcopiei Severinului și Strehaiei.

Răspunsurile stranei au fost date atât în manieră corală cât şi în tradiționalul stil monodic bizantin de către cele două grupuri ale Catedralei episcopale, “Sf. Gheorghe” și „Sf. Nicodim”.

În timpul Sfintei Liturghii, câteva zeci de credincioşi s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele lui Hristos, după ce au trecut pe la scaunul de spovedanie şi au primit iertarea şi dezlegarea păcatelor.

Cu binecuvântarea ierarhului mehedinţean, cuvântul de învăţătură a fost rostit de către părintele slujitor Claudiu Crăciun, care a tâlcuit celor de faţă pericopa evanghelică. Sfinţia sa a arătat că scopul fiecărei parabole este să ne arate şi să ne lumineze calea către destinaţia finală a sufletului: Împărăţia Cerurilor.

Comentarii Facebook


Știri recente