Slujire arhierească la biserica spitalului „Dr. Victor Babeș” din Timișoara

În Duminica a III-a după Rusalii, a Sfinților Părinți de la Sinodul IV Ecumenic, Preasfințitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei a slujit la biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Mina”, din incinta Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumofiziologie „Dr. Victor Babeș” din Timișoara.

Cu acest prilej, Ierarhul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în prezența a numeroși credincioși timișoreni, fii duhovnicești ai preotului misionar Constantin Diboș, slujitor al acestui sfânt lăcaș, a bolnavilor din spital dar și reprezentanți din partea instituției medicale. În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, Preasfinția Sa a tâlcuit pericopele evanghelice de la Sfântul Evanghelist Matei și Ioan, subliniind învățăturile legate de grijile vieții și de rugăciunea Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru sine, pentru apostoli și pentru toți credincioșii.

În finalul slujbei, potrivit mitropolia-banatului.ro, Preasfințitul Paisie Lugojanul a transmis tuturor credincioșilor prezenți, conducerii spitalului timișorean, precum și bolnavilor de pe paturile de suferință, binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, rugând totodată pe Bunul Dumnezeu pentru toți cei care se ostenesc în cadrul acestei instituții medicale.

Biserica din incinta Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumofiziologie ” Dr. Victor Babeș” din Timișoara, închinată „Sfântului Mare Mucenic Mina”, a fost construită între anii 2002- 2004, prin strădania preotului Ioan Dumitriu și a fiilor săi duhovnicești. Pictura sfântului lăcaș a fost realizată între anii 2004-2006, iar slujba de târnosire a fost oficiată de Preasfințitul Paisie Lugojanul la 11 noiembrie 2006.

Comentarii Facebook


Știri recente