Slujire arhierească la Arad

În Duminica a XI-a după Rusalii, la 24 august 2014, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei, a slujit la Catedrala Veche „Sfântul Ioan Botezătorul” din Arad, unde a avut loc Adunarea anuală a Oastei Domnului, potrivit episcopiaaradului.ro.

La Sfânta Liturghie, pe lângă soborul preoților și diaconilor aparținători acestei parohii, au slujit și Preacuviosul Părinte Pimen Lupu de la Certeze și părintele diacon Călin Teuca.

În cuvântul de învățătură, chiriarhul, plecând de la pericopele zilei (Mt. 18 și I Cor. 9), legate de Duminica datornicului nemilostiv, a vorbit sub titlul „Simțământul datoriei”, subliniind echilibrul pe care credinciosul trebuie să-l țină între drept și datorie, în cadrul obștesc. Iertarea pe care Mântuitorul o recomandă în acest cadru este virtutea la care îndatorează morala creștină pe care cel care o respect trebuie să o și dovedească, nu doar ca mijloc de bună conviețuire între oameni, ci și ca îndemn lăuntric prioritar, a spus chiriarhul.

În după amiaza zilei, Înaltpreasfinția Sa a participat la lucrările Adunării Oastei Domnului, făcând în încheiere o aprofundare a tematicii predicii de la Sfânta Liturghie și cu referire la spiritualitatea românească, arătând datoria Oastei Domnului de a continua, în unitatea Bisericii noastre, lucrarea misionară de promovare a tradițiilor sănătoase ale poporului român, având îndemn Anul omagial euharistic,prin analizarea conștiinței fiecăruia dintre membrii în Taina Spovedaniei, ca și trăirea în Hristos Domnul în cea a Sfintei Împărtășanii, privind ca pilde sfinții naționali, între care cei brâncoveni și de asemenea pe vrednicii înaintași. Totodată, chiriarhul a mulțumit tuturor pentru participare, transmițând binecuvântări și urări de bine întregului Sfat Frățesc.

După încheierea lucrărilor, membrii Oastei Domnului și credincioșii prezenți, au participat la Slujba Vecerniei săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei, împreună cu PC Părinte Pimen Lupu; PC Părinte Traian Micoroi, parohul acestei biserici și PC Părinte Adrian Murg.

Comentarii Facebook


Știri recente