Slujire arhierească în parohia Timișoara Cetate

În Duminica a XXVI- a după Rusalii, Preasfințitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei a slujit la biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” a Parohiei Timișoara Cetate, informează mitropolia-banatului.ro Înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, ierarhul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul unui număr mare de credincioși ai bisericii. În această duminică, prima din postul Nașterii Domnului, a fost citită Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu prilejul Anului Omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena de către Preasfinția Sa Paisie Lugojanul, ca un îndemn folositor pentru conducătorii de astăzi, care trebuie să slujeacă semenilor lor și să susțină Biserica, în toate activitățile pe care aceasta le desfășoară, dar mai ales în cel al asistenței sociale și medicale. La final, Preasfințitul Paisie a transmis binecuvântarea și rugăciunile Înaltpreasfințitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, preoților slujitori, credincioșilor, precum și autorităților locale și cadrelor militare prezenți la evenimentul religios.

Biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” a Parohiei Timișoara Cetate a fost sfințită prima oară în anul 1935, în timpul lui Carol al II-lea, de episcopul militar dr. Ioan Stroia de Alba-Iulia și de episcopul dr. Grigore Gheorghe Comșa al Aradului. Aceasta a purtat hramul „Învierea Domnului” și a fost timp de mai mulți ani biserică militară, aflându-se sub administrația Primăriei Timișoara.

Biserica a fost sfințită pentru a doua oară la 26 octombrie 2000, de Înaltpreasfințitul Nicolae, Mitropolitul Banatului, și ținând cont de trecutul său, biserica a fost pusă sub ocrotirea unuia dintre cei mai reprezentativi sfinți ostași ai Bisericii, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.

Construcția actuală datează din anii 1740-1750 și este unul dintre cele mai vechi așezăminte din oraș păstrate, alături de Spitalul Militar, Tribunal și Complexul Bastion, și face parte din complexul arhitectural al Cetății vechi a Timișoarei.

Pictura lăcașului de cult a fost realizată între anii 2000 și 2003, de către familia de pictori bisericești Ion și Ana Bădilă.

În prezent, Parohia Timișoara Cetate cuprinde aproximativ 730 de familii cu 1162 credincioși, paroh fiind părintele Marcel Vlaicu.

Comentarii Facebook


Știri recente