Slujire arhierească în Parohia Teiuș

Marți, 7 mai, a treia zi de Paști, Preasfințitul Episcop Sebastian a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Teiuș, oraș Scornicești, informează episcopiaslatinei.ro

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a tâlcuit evanghelia zilei, în care se istorisește arătarea Mântuitorului după Înviere către ucenicii Luca și Cleopa, în drum spre Emaus: „Așa suntem și noi, ca Luca și Cleopa: călătorim în viața aceasta pe drumul vieții, împărtășindu-ne impresii, comunicând unii cu alții și de multe ori Hristos vine și încearcă să se apropie de noi. Precum a făcut cu Luca și Cleopa, Hristos încearcă să ne împărtășească și nouă învățătura Sa cea dumnezeiască. Dar înțelegem noi ceva din ea sau ne asemănăm celor doi ucenici care nu au înțeles și nu L-au cunoscut pe Hristos? Îl recunoaștem noi pe Hristos ca fiind Dumnezeu adevărat, Care s-a răstignit pentru noi și apoi a înviat? Nu este de ajuns să înțelegem învățătura Mântuitorului, ci trebuie să o punem în practică. Ca să punem în practică poruncile Sale trebuie să postim, să ne rugăm, să facem milă cu cei săraci, cu cei bolnavi și neajutorați, să ducem o viață cinstită, să nu furăm, să nu mințim, să nu necinstim pe aproapele nostru și toate celelalte†¦ Inima noastră ar trebui să ardă de dragul lui Hristos Cel înviat din morți, așa precum au ars inimile lui Luca și Cleopa. Să-I cerem lui Dumnezeu binecuvântare în viața noastră, să petrecem sărbătorile acestea și săptămâna aceasta cea Luminată în lumină, în lumina slujirii lui Dumnezeu, cu gândul la Dumnezeu, cu recunoștință și cu mulțumire pentru Învierea Sa din morți, care s-a făcut învierea noastră”.

Comentarii Facebook


Știri recente