Slujire arhierească în Biserica Sfântul Ierarh Spiridon din Corabia, județul Olt

În ziua Praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, duminică, 28 aprilie 2013, Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon” din Corabia, județul Olt, după cum informează site-ul episcopiaslatinei.ro.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a arătat importanța și înțelesul duhovnicesc al acestui praznic: „Din sărbătoarea de astăzi înțelegem că trebuie să ne bucurăm, chiar dacă bucuria ierusalimitenilor din vremea aceea era una străină de adevăr. Și mai înțelegem că nu avem voie să fim atât de schimbători și inconsecvenți, precum contemporanii și conaționalii lui Hristos, care astăzi l-au ovaționat, pentru ca peste doar câteva zile să se facă părtași crimei abominabile cu același entuziasm, strigând: „Răstignește-L! Răstignește-L, Pilate, pentru că ne-a înșelat!”. Înțelegem să-L primim pe Hristos cu bucurie în inimile și în viața noastră și, odată primit, să-L păstrăm, iar nu să-L trădăm precum Iuda (Mt. 26, 25 și 47), ori să ne lepădăm de Dânsul precum Petru (Lc. 22, 54 – 62), nici să-L părăsim ca toți cei care Îl slujiseră până atunci, dar L-au lăsat singur în fața morții. Să păstrăm în suflet această bucurie a zilei de astăzi, să fim consecvenți față de Hristos care este „Rege”, iar nu răzvrătitor al maselor împotriva romanilor, așa cum îl credeau iudeii de atunci, și „să-L primim ca pe Împăratul” prin excelență, Care a zis: „Împărăția Mea nu este din lumea aceasta” (In. 18, 36)”.

Comentarii Facebook


Știri recente